miercuri , 15 august 2018
660×220 Studio Mihaela Merchea

Albinele și urșii

Fin observator al realității românești, al moravurilor devenite calități și al valorilor decăzute în ridicol și obsolet, Ilie Bîtcă scrie. Dar nu oricum, ci cu o acuratețe și o versificare rar întâlnite, într-un gen mai puțin utilizat astăzi: fabula. 
Oricum, acest strigăt în deșertul politicii și politicanților români nu își atinge scopul (tâlharii cu gulere albe fiind intangibili, de neclintit prin literatură pe care dealtfel nu o citesc), dar rămâne un act cultural deosebit, care delectează și încântă sufletele celor iubitori de frumos. 

 

 

Albinele și urșii

 

După scurta hibernare,

urșii, căutând mâncare,

au pornit spre o stupină

dintr-o zonă subalpină,

dar, în stupi, să vezi durere,

nu era un gram de miere.

Cei bătrâni, cu influență,

au ținut sfat de urgență

și-adunând, apoi, tot natul,

au citit comunicatul.

– Azi s-a hotărât, în plen,

ca, din lipsă de polen,

albinele lucrătoare

să plece peste hotare,

să muncească la străini,

ca s-avem fagurii plini.

– Am și eu o întrebare:

Dacă nu-i polenizare,

nu se rupe lanțul trofic?

comentă un urs distrofic.

Încât, la noi, prin livezi,

niciun fruct n-o să mai vezi…

– Mare pagubă-n ciuperci!

Azi livezile sunt… terci

și nu-i chip de revenire.

Știți voi… Greaua moștenire!

îi răspunse Ursul Brun,

sprijinit de un gorun.

Fructe, cu un mic efort,

o s-aducem din import,

s-avem pentru fiecare.

Stai jos! Altă întrebare!

– Dar cu trântorii din stup

ce-o să facem, căci la zdup

nu-i putem băga pe toți,

că nu mai au loc de hoți?

– Martinel, nu fi cretin!

i-a zis Ursul Carpatin

celui care, din prostie,

amintea de pușcărie.

Nu-i închidem nicăieri,

îi luăm consilieri

sau îi angajăm, băiete,

trântori-șefi, la cabinete!

La așa vorbe cu tâlc,

ursulețul tăcu mâlc

și, deși nu avea școală,

a desprins și o morală:

Când mulți te votează

și deții puterea,

nici nu mai contează

cum se face mierea.