660×220 transfero.ro

Andreea Păstârnac: „Peste jumătate din concetăţenii noştri iau în considerare în mod foarte serios revenirea acasă”

Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Andreea Păstârnac, a declarat joi, 10 august, la Suceava, că peste 50% din românii plecaţi la muncă în străinătate se gândesc să se întoarcă acasă, de aceea, este importantă politica de reinserţie socială şi pe piaţa muncii

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu alte instituții publice, a început în luna august campania de informare “Informare acasă! Siguranță în lume!“, destinată românilor care doresc să muncească, să studieze și să locuiască în străinătate, în parteneriat cu MAI, MAE şi MMJS. Andreea Păstârnac a subliniat că reinserţia socială şi pe piaţa muncii a românilor din străunătate reprezintă un capitol important al campaniei.

Andreea Păstârnac a arătat că echipa mixtă formată din reprezentanţii celor trei ministere caută soluţii la probleme cu care se confruntă românii din străinătate, în special privind traficul de persoane şi munca ilegală.

Totodată, ministrul a subliniat importanţa acţiunilor de informare în proximitatea grupurilor ţintă ale acestei campanii.

Potrivit lui Păstârnac, în prezent, ţara noastră are trei comunităţi mari de români, respectiv Italia – 1,3 milioane persoane, Spania – 1,17 milioane şi în Marea Britanie, fără a se avansa o cifră, estimându-se totuşi câteva sute de mii, care sunt ”pe o piaţă de muncă fluctuantă” şi, de obicei, aceste persoane ajung ”în situaţii de risc”, în condiţiile în care de multe ori apelează la intermediari care nu respectă întotdeauna legislaţia în vigoare.

Agerpres