miercuri , 20 septembrie 2017
660×220 transfero.ro

Artefact de 2500 de ani, furat la Pompei (Italia)

Un ornament de bronz datând de acum aproximativ 2.500 de ani, parte a unei expoziții temporare în Parcul arheologic Pompei din sudul Italiei, a fost furat, au anunțat autoritățile joi, conform agenției DPA

Artefactul era unul dintre cele patru ornamente care s-au păstrat dintr-o poartă care a fost recuperată în Torre Satriano, un alt sit arheologic. Toate patru erau expuse în cadrul expoziției ”Pompei și grecii”, deschisă până la la 31 octombrie.

Exponatul lipsă, a cărui dispariție a fost observată miercuri seara, era asigurat pentru suma de 300 de euro (335 de dolari), a menționat Parcul arheologic Pompei într-un comunicat.

”Chiar dacă nu este vorba de o piesă inestimabilă, (furtul) este un afront la adresa sitului Pompei și a patrimoniului cultural italian și mă afectează personal din moment ce provine dintr-o zonă de excavație pe care am condus-o personal”, a declarat directorul parcului, Massimo Osanna.

Camera unde a avut loc furtul este monitorizată de custozi în timpul zilei și de camerele de supraveghere în timpul nopții. Poliția a fost chemată pentru a face o investigație, iar expoziția a fost închisă pentru public pentru a ușura munca autorităților.

Restul parcului rămâne deschis.

Situl, mult timp asociat cu neglijența și deteriorarea clădirilor, este cel mai popular obiectiv turistic din Italia după Colosseum și Forumul Roman și este supus unor restaurări ample finanțate de Uniunea Europeană.

Pompei a fost un oraș antic roman prosper distrus în anul 79 d. Hr de o erupție a Vezuviului care a ucis mii de oameni. Ruine ale orașului au supraviețuit până astăzi după ce au fost acoperite timp de secole de straturi groase de cenușă vulcanică.

AGERPRES

https://www.agerpres.ro/sci-tech/2017/05/18/un-artefact-datand-de-acum-aproximativ-2-500-de-ani-furat-de-la-o-expozitie-din-pompei-13-11-06