660×220 Studio Mihaela Merchea

Badante în Italia – Adevărul despre italieni

Vă spun eu adevărul despre italieni, așa cum l-am trăit și cum îl trăiesc de 7 ani încoace. Sunt neprimitori, bârfitori, mincinoși, zgârciți și murdari (unii). E de ajuns să ne amintim de ce li se spune broscari și mafioți. Ei nu respectă nimic și pe nimeni, așa că lăsați-mă cu povești despre românce care fură și bea, or fi! Cine știe de ce au ajuns să fure și să bea? Numai ele știu.

Acum 7 ani am plecat din Tulcea, mă luase o prietenă de la Anagnina (Roma) și m-a dus direct la locul de muncă. Nu am apucat să mă dezmeticesc. Baba avea 83 de ani și nu părea bolnavă cu capul. Nu mi-a oferit nici măcar un pahar cu apă, nimic. Nu mai zic că nu a respectat mai nimic din ceea ce a spus în prima zi de muncă, doar leafa, adică 550 de euro pe lună, nici un cent în plus. Gătea ea paste, paste și iar paste. Paste cu roșii și busuioc și paste cu ulei și usturoi, paste în fasole, paste în cartofi, paste…, în fiecare zi!

Era certată cu apa, dar se dădea cu parfum și mergea la coafor (o dată pe lună) să-și  spele și coafeze cele trei fire de păr de pe scăfârlie. În casă era mizerie, multă! Straturi de grăsime, mormane de praf, praful se făcuse ca lâna. Prietena ei cea mai bună era o „poltronă” din fața televizorului. Am început să curăț toată casa, iar într-o lună am făcut-o nouă. I-am spălat până și pereții (înnegriți) cu clor.

Își spăla lenjeria intimă în chiuveta de la bucătărie. Inițial am crezut că e senilă, am rămas șocată. Vă dați seama cum reușeam să mănânc din vasele alea? Nu prea mâncam, iar din frigider nu prea aveam ce lua. Mă trata ca pe o sclavă, cu superioritate. Un singur lucru îi plăcea foarte tare, să mă strige pe nume: „Galina su, Galina giu”.

Toată ziua înjura. Am slăbit 10 kg fără dietă, noroc că sunt mai robustă. Prietena mea a văzut așa și după 2 luni mi-a găsit de muncă în altă parte. Scăpasem!

Al doilea loc de muncă a fost mai bun. Aveam o bătrânică ce abia făcea câțiva pași. Mică și ascultătoare. Fiică sa venea de două ori pe săptămână la început și mă suna zilnic, apoi a venit din ce în ce mai rar. Făceam ce voiam în casă. Curățam, găteam, spălam… făceam totul ca la mine acasă… până într-o zi. Fiică-sa nu îmi mai dădea bani de cumpărăturile săptămânale. Avea probleme de sănătate, iar aici primeam un salariu cu 100 de euro mai mult și ea mă asigura că își va plăti toate datoriile față de mine. Da, de multe ori am cumpărat mâncare și pentru bătrână din banii mei. Bani pe care nu i-am văzut nici în ziua de azi și nu îmi pare rău. A murit bătrâna la 4 luni după ce a dus-o la azil. Un an și două luni am stat cu ea, dar nu cred că a murit de boală, ci că a plecat din casa ei.

De 4 ani am grijă de un moș care mă pipăie (el zice că din greșeală). Eu îl las să se bucure, dar așa… cu moderație, că nu are ce face mai mult.

 

Editor: Luminița Mirela Negoiță

Și tu poți scrie la Emigrantul! Trimite-ne textul printr-un mesaj privat pe inbox Emigrantul sau la redacția@emigrantul.it

Atenție! Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.