marți , 18 septembrie 2018
660×220 Studio Mihaela Merchea

Bătrânii noștri, astăzi, trăiesc în umilință

Vasile Tudorache

   Vasile Tudorache, un vrâncean ca mulți dintre miile plecați din țară, are ceva special: scrie versuri. Versuri extraordinare despre lucruri și oameni simpli, despre locurile și cei dragi lăsați departe, dar purtați în suflet.

          Poezia de astăzi este preluată de pe contul său Facebook. Ne-am permis să modificăm titlul poeziei, cu toate că sugestiv este și cel pus de el.  
       O poezie care vorbește despre părinții și bunicii noștri, lăsați departe dar chinuiți de dor, de sărăcie și de o clasă politică care a tâlhărit tot ce s-a putut, inclusiv bătrânețile celor dragi. 

SPERANȚE CE MOR
de Vasile Tudorache

 

Privește cum tot furi mereu, fără rușine!
Bătrânii umiliți trudesc din greu la sapă,
Au mâinile crăpate, nu-s fericiți ca tine,
Pe stradă, omul fals, purtând sub braț o mapă.

Ascultă cum te roagă cei ce muncesc pământul
Să îi scutești de taxe, că nu au pic de ban!
Tu le zâmbești ironic, departe-ți umblă gândul
Să-ți faci o vilă mare din taxa pe țăran.

Cu porți care sfidează până și Paradisul
Nu vii să vezi bătrânii cum tremură prin piață,
Țăranii toți te roagă, zadarnic le e plânsul,
Să nu le furi credința… atât mai au în viață.

Azi, unul câte unul, tot subțiază rândul…
Pământul va rămâne să-ți faci din el mormânt,
Tu, cel cu mapa-n mână, o să rămâi cu gândul
La visul care-ți moare în vila ta arzând.

Ne e condusă țara de cei fără credință,
Pun taxe pe țărani, parcă-s nebuni cu toții,
Bătrânii noștri, astăzi, trăiesc în umilință…
Și sufletu-și încuie să nu-l prădeze hoții.