marți , 21 noiembrie 2017
660×220 transfero.ro

Când flirtul online înseamnă infidelitatea în relaţie?

Flirtul discret sau tachinările în joacă cu o persoană din afara relației sunt considerate, de cele mai multe ori, manifestări normale ale unei personalități dezinvolte și atractive și pot rămâne inofensive pentru relația în sine, dacă sunt respectate anumite limite. 

În ultima vreme, din cauza pătrunderii cu atâta ușurință a rețelelor de socializare până în dormitorul nostru, aceste episoade, care erau până de curând ocazionale, tind să se transforme într-un flirt continuu. Au devenit oare mesajele scrise (chatul) un instrument de a înșela și au potențialul de a distruge relații?

Ce este flirtul?

În opinia sexologului Gabriela Marin, a fi într-o relație nu înseamnă că îl posesezi pe celălalt, deoarece oricine are dreptul de a privi în jur și de a se bucura de viață. „Dacă interesul partenerului pentru lucrurile din exterior este foarte mare și vă deranjează, este bine să vă regândiți prioritățile chiar de la începutul relației. Vă simțiți confortabili în fața interesului deosebit pe care îl manifestă partenerul față de persoanele de sex opus sau ați dori să nu flirteze deloc? Aveți dreptul de a decide ceea ce contează pentru dumneavoastră în aceeași măsură în care partenerul are dreptul de a avea o viață proprie, în acord cu valorile și nevoile sufletului lui”, afirmă sexologul Gabriela Marin.
Specialistul în relaţii de cuplu este de părere că flirtul apare uneori ca fiind manifestarea unei personalități deschise, pline de încredere în sine. Pentru astfel de persoane flirtul este doar o parte a comportamentului social – un mod de a se deschide în fața altora și de a se afirma ca oameni populari și atractivi. În alte situații, flirtul nu este un semn al extrovertirii, ci mai degrabă al unui comportament compulsiv. Persoana este atrasă incontrolabil de mulți oameni care i se par interesanți, fără să realizeze că acest lucru ar putea fi greșit sau fără a se gândi că-și rănește astfel partenerul.
„Comportamentul specific extrovertitului nu înseamnă automat că acesta are o predispoziție spre a înșela. El sau ea poate aprecia în ceilalți modul în care arată, inteligența sau multe alte calități, dar se poate opri aici. Atracția nu aduce neapărat și tentația de a înșela persoana iubită”, consideră psihologul Gabriela Marin.

Flirtul prin mesaje – chatul

În această situație, flirtul îmbracă o formă unică. Dacă în trecut flirtul era limitat la întâlniri și alte ocazii de a socializa, acum din cauza tehnologiei poate fi continuat non-stop 24/7. „Faptul că această formă de flirt este intermediată de un instrument electronic poate da iluzia unei simple comunicări și în niciun caz a înșelării. O persoană nu va recunoaște că devine mai apropiată de persoana de sex opus cu care comunică prin mesaje text, deoarece are impresia unei conversații nevinovate, motiv pentru care situația poate deveni cu adevărat periculoasă în relație”, declară sexologul Gabriela Marin.

Care sunt indiciile că flirtul a depășit limita unei discuții inocente şi pune în pericol relaţia ta?

  1. Păstrarea de secrete. „Primul semn este, desigur, secretomania. Dacă o persoană simte nevoia să ascundă conversațiile în fața partenerului, este un semn clar că face ceva ce știe că nu i-ar fi permis de către acesta. Dacă această persoană era una foarte deschisă spre a împărtăși orice cu partenerul, dar deodată are nevoie de intimitate, ar putea fi din cauză că are un secret de păstrat, unul care implică un amantlâc. Alte comportamente care indică secretomania ar fi folosirea de parole pentru a bloca accesul la activitatea online personală sau ascunderea telefonului mobil și a extraselor de cont bancare”, explică sexologul Gabriela Marin.
  2. Timpul îndelungat petrecut pe chat. „De asemenea, orele în șir petrecute pe telefon indică faptul că partenerul permite ca legătura online să acapareze relația primară – premisa clasică pentru o aventură amoroasă. Mai puțină implicare emoțională și scăderea intimităților fizice sunt semne că flirtul a depășit limitele unei discuții inocente, chiar dacă nu conține încă o latură fizică”, declară sexologul Gabriela Marin.
  3. Replicile cu conotații sexuale. „Un alt semn că flirtul online a devenit periculos pentru relație este faptul că persoana de lângă dumneavoastră își alimentează fanteziile sexuale din aceste discuții pe chat. Când conversațiile constau în subtile sugestii de natură sexuală, schimb de fotografii de acest fel, sexting, sau pur și simplu se aseamănă cu un preludiu, este clar că activitatea online a partenerului a luat deja forma unei aventuri amoroase”, afirmă sexologul Gabriela Marin.
  4. Negarea partenerului. „Împărtășirea pe chat a detaliilor privind relația sau privind soțul/soția, în special într-o manieră lipsită de respect, indică faptul că acel flirt nu mai este inofensiv, ci se îndreaptă spre infidelitate. În același timp, cel care înșeală poate simți nevoia de a oferi argumente de tipul „este doar un prieten/o prietenă”, pe care nu le-ar invoca dacă discuția ar fi cu adevărat inofensivă. Această atitudine, împreună cu sentimentul de vinovăție, pot îndrepta respectiva persoană către relația extraconjugală într-un timp foarte scurt”, spune sexologul Gabriela Marin.
  5. Implicarea emoțională. „Mai presus de toate, atunci când conversațiile online satisfac nevoile de contact emoțional ale unei persoane, este evident că discutăm despre o relație în adevăratul sens și nu doar despre o conversație de rutină sau spontană. Un semn de întrebare trebuie să apară atunci când pe chat sunt exprimate sentimente sau există senzația că partenerul virtual de conversație vă înțelege mai bine decât partenerul real. Dacă o persoană se simte mai bine conversând cu cineva din afara relației, și nu acasă, este aproape sigur implicată într-o aventură”, explică sexologul Gabriela Marin.
  6. Este evident pentru cei din jur. „În final, cel mai sigur semn că flirtul a îmbrăcat forma înșelării apare atunci când soțul/soția, prieteni sau persoane apropiate, care ne doresc doar binele, îndrăznesc să conteste acest tip de comportament. Aceste obiecții venite din partea celor dragi semnifică automat că, fie prin conținut sau durată, acest gen de comunicare online este nepotrivită și îl distrage pe cel implicat de la viața de familie”, este de părere sexologul Gabriela Marin.

Sursa: www.pluscommunication.eu   www.facebook.com/pluscommunication.constanta  ofice@.communication.eu