joi , 14 decembrie 2017
660×220 transfero.ro

Ce trebuie să știi când cumperi o mașină second-hand

Românii au cumpărat în 2016 peste 20.000 de automobile de tip second hand, printre mărcile preferate de aceştia numărându-se Volkwagen, BMW, Audi şi Opel, potrivit unui studiu realizat de Autovit.ro pe anul 2016

Cele mai căutate maşini s-au încadrat în segmentul de preţ 5.000 – 10.000 de euro. Iată ce trebuie să verificați înainte de a cumpăra o mașină second hand, dacă nu o duceți la verificat într-un service auto sau reprezentanță.

1. Verificați mașina în plan drept

Dacă maşina lasă pete de ulei la staţionare, dacă nivelul uleiului este corect (verificat cu motorul rece), puteţi vedea cum porneşte la rece şi să verificaţi caroseriea pentru puncte de rugină, zgârieturi, reparaţii şi alte probleme de acest gen.

2. Verificați sub capotă

Dacă nu aţi mai deţinut un automobil al mărcii respective, este indicat să căutaţi imagini de sub capotă înainte de a pleca la întâlnirea cu proprietarul. Odată ridicată capota, trebuie să vă asiguraţi că toate elementele sunt la locul lor, că nu există improvizaţii şi că vehiculul nu a fost revopsit. Căutaţi urme de sudură neuniformă, de gazare (pete mici de vopsea), de scurgeri de ulei şi de rugină. Nu uitaţi să verificaţi şi seria motorului şi a caroseriei, pentru a verifica faptul că acestea corespund cu cele din talon. Dacă nu sunteţi siguri de veridicitatea acestora, solicitaţi o vizită la Registrul Auto Român, unde veţi primi o părere certificată în privinţa acestui aspect crucial al unui automobil.

3. Furtune și curele din cauciuc

Verificaţi furtunurile din cauciuc, curelele de transmisie vizibile şi conectoarele electrice. Niciun element din cele menţionate mai sus nu trebuie să aibă crăpături. În cazul în care acestea au o culoare fadă, sunt şanse ca materialul din care sunt fabricate să fi îmbătrânit. Priviţi cu scepticism vehiculele cu motorul spălat, deoarece ar putea ascunde urme de scurgeri de ulei. Verificaţi rezervorul de lichid de frână şi rezervorul de lichid de răcire. Cel din urmă poate fi deschis doar dacă motorul este rece.

4. Rulajul, trăsătură cu două tăişuri

Verificaţi rulajul automobilului şi calculaţi câţi kilometri pe an a parcurs posesorul. În cazul vehiculelor vechi şi foarte vechi, vă puteţi aştepta la o valoare manipulată de om, dar asta nu înseamnă că nu puteţi fi păcălit şi cu un automobil cu doi, trei sau patru ani vechime. Cereţi documentaţie de service, în cazul în care vânzătorul pretinde că are un vehicul foarte bine întreţinut. Într-un final, verificaţi că toate elementele vehiculului funcţionează – acest element contează cel mai mult. În schimb, automobilele cu un rulaj foarte mic ar putea avea şi ele probleme, în special cele care sunt foarte vechi.

5. Istoria de service – importantă la o achiziţie mare

Dacă sunteţi pe cale să cheltuiţi câteva mii de euro pe un automobil second-hand, cu o vechime de maximum zece ani, acesta ar trebui să aibă un istoric de service. Atenţie, însă, la actele care prezintă acelaşi scris pe o perioadă de mai mulţi ani şi la actele a căror cerneală n-a îmbătrânit deloc de-a lungul timpului. Cărţile de service pot fi falsificate, de unde şi importanţa păstrării fiecărei facturi legate de automobil. Acestea din urmă îmbătrânesc şi mai repede, dar spun adevărul în ceea ce priveşte documentaţia de service. În cazul vehiculelor foarte vechi, sunt deja rare cazurile în care vânzătorul va avea o carte service, sau o carte service completă. Asiguraţi-vă că aceste vehicule au actele în regulă şi că funcţionează corespunzător.

6. Inspectaţi cu atenţie motorul

Motorul trebuie să aibă un mers regulat şi să pornească cât mai rapid de la rotirea cheii în contact. Dacă maşina nu porneşte din prima, aveţi deja un avantaj la negocierea cu vânzătorul, dar riscaţi să cheltuiţi mult mai mulţi bani în service, mai ales dacă nu ştiţi cauza problemei. Verificaţi nivelul uleiului, culoarea lichidului de răcire şi nivelul uleiului din cutiile de viteze automate. Documentaţi-vă în avans privind problemele comune ale modelului şi motorului vizat şi verificaţi, pe cât posibil, starea exemplarului în cauză. Dacă motorul are distribuţie pe curea, aflaţi când a fost schimbat kit-ul (include şi o pompă de apă şi o serie de role, nu doar o curea). În cazul în care vânzătorul nu poate dovedi schimbarea, sunt şanse să fiţi înşelaţi. Operaţiunea costă aproximativ 300 de euro într-un service independent, dar reparaţia defecţiunii cauzate de ruperea distribuţiei costă peste 1.000 de euro în acelaşi service.

7. Asiguraţi-vă că funcţionează frânele şi direcţia

Sistemele de frânare şi direcţie au o serie de componente care asigură siguranţa şi precizia deplasării pe şosea. Verificaţi data ultimei inspecţii ITP şi solicitaţi vânzătorului să vă permită verificarea acestor sisteme într-un service, unde puteţi descoperi eventualele defecte pentru puţin peste 100 de lei. Altfel, riscaţi să cheltuiţi sume de cel puţin zece ori mai mari şi să provocaţi un accident grav. Nu verificaţi o maşină într-un service până nu sunteţi siguri că vreţi să o cumpăraţi, pentru a nu vă risipi banii.

8. Nu plătiţi suma cerută de vânzător

În multe cazuri, vânzătorii de automobile second-hand trăiesc din această afacere. Sunt şi vânzători cinstiţi, care au deţinut un automobil mai mulţi ani la rând. În cazul celor care vând un automobil pe care îl deţineau de mai puţin de şase luni, este cazul să fiţi ceva mai suspicioşi decât de obicei. Încercaţi să negociaţi cu vânzătorul, de preferabil la faţa locului, lângă maşină, nu prin telefon. Negocierile telefonice nu fac decât să-l enerveze pe acesta, iar replica „ultimul preţ?” a devenit deja ceva de prost gust. Nu vă aşteptaţi la reduceri semnificative odată întâlniţi cu vânzătorul şi nu credeţi poveştile sale despre emigrarea în altă ţară, naşterea iminentă a unui copil şi alte invenţii de acest gen.

9. Aduceţi un carneţel şi un pix la întâlnirea cu vânzătorul

Când vă întâlniţi cu vânzătorul ca să vedeţi maşina, este indicat să aveţi un pix şi un suport de hârtie pe care să vă notaţi observaţiile. La finalul examinării, trageţi linie şi faceţi un bilanţ al cheltuielilor imediate. Este indicat să aveţi şi o copie a anunţului publicat pe internet, pentru a detecta eventualele neconcordanţe. Cele mai des întâlnite exemple sunt legate de prezenţa unui anumit număr de airbag-uri, prezenţa sistemului ESP, numărul de proprietari anteriori, starea propriu-zisă a automobilului, sintagma „fără accident”, anumite dotări opţionale inexistente şi chiar „imposibile” pe vehiculul respectiv (cum ar fi filtrul de particule pe modelele cu motoare pe benzină) şi, deja tradiţionalul „full fără piele”.

10. Mergeţi la un mecanic înainte de a finaliza achiziţia

Pentru finalizarea vânzării, aveţi nevoie de un certificat fiscal de la vânzător, cartea şi talonul automobilului şi un certificat de autenticitate de la RAR. Ultimul act îl puteţi obţine şi după ce cumpăraţi maşina, dar este indicat să-l aveţi din timp, pentru a putea merge să înmatriculaţi maşina dintr-un singur pas. Înainte de a semna actele cu vânzătorul, programaţi o vizită la un service independent, eventual un service care are şi staţie ITP. Contra unei sume situate în jurul a 100 de lei, un mecanic va verifica aproape tot ce ţine de maşina respectivă şi vă va oferi o părere avizată. Dacă vânzătorul vă refuză, sunt şanse ca acesta să ascundă ceva. Dacă aveţi îndoieli în privinţa actelor, sau dacă vânzătorul nu cooperează, nu uitaţi că există şi alte automobile second-hand pe piaţă şi aveţi de unde alege.

http://www.automarket.ro/stiri/utile-zece-lucruri-pe-care-trebuie-sa-le-stii-inainte-sa-cumperi-o-masina-39045.html

error: Content is protected !!