660×220 Studio Mihaela Merchea

Cinci ani de „Emigrantul”

Astăzi se împlinesc 5 ani de la apariția publicației românești „Emigrantul”.

     Pornit cu misiunea de a informa românii din Italia dar și de pe alte meleaguri, „Emigrantul” și-a făcut loc tot mai mult în inimile românilor.

     Știri bune sau mai puțin fericite, informații utile despre legi, economie sau reportaje din locuri frumoase, anchete sau materiale cu români talentați sau care au reușit mai bine afară decât în țara lor, sport, anunțuri de muncă, campanii de ajutorare, toate, și multe altele, au necesitat muncă asiduă și participarea multor persoane, instituții, firme din România și Italia. Poate nu am reușit mereu să oferim ceea ce românii își doresc să citească, -mai ales că faptele și evenimentele nu le decidem noi, ci sunt cele pe care le descoperim și despre care scriem. Dar, cu bune și cu rele, cu stângăciile și neajunsurile începutului, am reușit să dăm o formă echidistantă și, zicem noi, corectă, unei publicații care nu aparține nici vreunui partid, nici statului român și nici vreunei multinaționale.

     O muncă a celor care au crezut în acest proiect și care s-au dedicat informării corecte și în timp util a românilor ce, de 27 de ani, continuă să-și părăsească țara pentru un trai mai bun.

     Ziarul a fost și este în continuare și locul unde mulți dintre cititori și-au spus povestea de viață, istorisirile din experiența de emigrant, multe dintre acestea devenind, în 2017, o carte de referință, scrisă chiar de ei: „Dulce și amar – condamnați la străinătate”.

Ziua Iei la Roma – 2015

     Echipa cu care am pornit s-a pierdut pe drum, din motive personale sau mai puțin știute. Am continuat însă, pentru că am crezut în acest proiect, – cu toate că mulți au spus că nu vom dura mai mult de o lună-două – iar concurența nu prea ne iubea. Nu am întors capul la ce au spus unii și alții pentru că alta era misiunea noastră. Ar fi fost un consum de energie, o risipă.

      Am continuat să informăm, să organizăm evenimente: Revelionul Badantelor, Ziua Iei, Ziua Copilului, campionate, spectacole, 8 Martie, expoziții sau lansări de carte, manifestări în stradă sau am fost parteneri la o sumedenie de evenimente culturale, sportive, economice etc. Toate acestea, la fel cum de altfel și ediția tipărită a ziarului, în mod absolut gratuit.

Revelionul Badantelor 2014

      În tot acest timp am strâns legături și parteneriate cu diferite publicații sau agenții de presă din România și Italia (Agerpres ne-a acordat încrederea de a fi corespondenții săi în Italia), radio și TV, de multe ori fiind căutați pentru a oferi informații pe care numai noi le-am avut.

La Ziua Națională a României la Roma

      Țin să mulțumesc pe această cale câtorva dintre cei care au fost de la început sau au venit mai târziu: Nicoletei Merchea, care a pierdut nopți întregi în redacție la paginarea sa și realizarea grafică, Cristinei Istrate, cu care am conceput acest proiect, Danielei Strună, lui Cornel Bîtcă, unul dintre cei de la începuturi, lui Cristiano Acquaroli pentru publicitate și distribuție, lui Cosmin Cristea pentru susținerea financiară deosebită, directorului general Agerpres, Alexandru Giboi, pentru training-ul eficient acordat redacției, informaticianului Laurențiu Barbu, Elenei Loredana Țoc, Liei Moldovan, Carmen Vranițani, Geaninei Ghiuță, Lilianei Angheluță, profesorului universitar Helena Lavinia Dumitru pentru materialele furnizate, Rodicăi Cibotaru, Doinei Mustățea și lui Constantin Florea, toți trei activ implicați atât la evenimente cât și în distribuția ediției tipărite și, ultimei venite, Luminiței Negoiță pentru pasiunea pusă în noua sa activitate.

     

      Un gând aparte primilor doi directori responsabili pentru apariția acestei publicații, jurnalistelor italiene Donatella Papi și Monica Maggi, Monica fiind alături de noi o perioadă mai lungă de timp.

      Cu siguranță am omis mai multe persoane care nu-mi vin acum în minte dar le mulțumesc în același mod pentru contribuția adusă.

      În ultimul rând, dar nu ca importanță, călduroase mulțumiri cititorilor noștri care au devenit din ce în ce mai numeroși, mai interesați și mai activi, mulți dintre ei semnalându-ne diferite situații sau oameni deosebiți. Și, ca un motiv de laudă derivat din însăși contribuția lor, numai în cele două luni de la începutul lui 2018, numărul afișărilor articolelor din Emigrantul a depășit 1.390.000.

Cristi Merchea – director editorial