miercuri , 14 noiembrie 2018
660×220 Studio Mihaela Merchea

Comuna Berca din Buzău se înfrățește cu Spoltore de lângă Pescara

Duminică, 4 noiembrie 2018, o delegație a comunei Berca, județul Buzău, va fi prezentă în sala de consiliu a primăriei din localitatea Spoltore, provincia Pescara. 

Astfel, la orele 18, primarii Ionel Dobriță și Luciano Di Lorito vor semna documente de înfrățire dintre cele două localități. La eveniment, coordonat de către consilierul pe cultură Chiara Trulli, va participa și Ionuț Urs, vice-consulul misiunii diplomatice românești în Italia.

Delegația română va rămâne patru zile în Italia, va vizita centrul istoric al comunei pe lângă alte evenimente în program: liturghia de la biserica ortodoxă, o întâlnire cu elevii școlii din Spoltore, un moment cultural-artistic, cu dansuri și cântece tradiționale interpretate de copiii școlii parohiale românești din Pescara, vizite la activitățile economice din zonă.

 „Putem să dezvoltăm împreună proiecte și să desfășurăm activități care să reliefeze asemănările și diferențele dintre cele două comunități obținând astfel beneficii atât pentru cetățeni cât și pentru autoritățile din cele două localități.”, a spus primarul Ionel Dobriță.

Toate acestea inițiate de preotul comunității românești din zonă,  Alin larca.