sâmbătă , 24 februarie 2018
660×220 transfero.ro
660×220 O afacere de viitor in tara ta

De ce pleacă românii din țară în 2018?

În fiecare oră, nouă români îşi părăsesc ţara şi se stabilesc într-un alt stat, cei mai mulţi tot în Uniunea Europeană.

Începând cu ianuarie 2017, portretul românilor care îşi părăsesc ţara s-a schimbat din nou. Începem să vorbim din noi despre români care îşi părăsesc ţara deşi au locuri de muncă bine-plătite, o situaţie profesională bună şi stabilă. Am cunoscut numeroase familii care au plecat în ultimele luni din ţară, sau care intenţionează să plece, deşi se află în mod clar în clasa medie din România. Aceste familii câştigau peste 2.000 de euro pe lună, aveau casă şi maşină şi îşi permiteau cel puţin un concediu anual în afara graniţelor.

Cei despre care vă vorbesc sunt cei mai activi oameni din România, aflaţi undeva între 35 şi 50 de ani, adică la apogeul carierei, când pot oferi cel mai mult celor din jur şi societăţii. Sunt oameni liberi, au în general profesii liberale, sunt curajoşi şi inovatori şi nu depind de nimeni. Nu depind nici de Guvern, nici de administraţiile locale, nici de un anumit loc de muncă, căci sunt capabili să se mişte oricând pe piaţa muncii.

Şi totuşi, acestor oameni le lipseşte ceva. Din ce în ce mai mulţi înţeleg că ţara în care trăiesc, în care muncesc şi unde plătesc taxe nu îi reprezintă. Nu îi respectă. Nici pe ei, nici pe părinţii lor şi nici pe copiii lor.

Aceşti oameni, fie că sunt angajaţi fie că au micile lor afaceri, plătesc anual zeci de mii de lei taxe la stat. În schimbul acestor bani însă primesc spitale în care îţi este frică să intri din cauza infecţiilor nosocomiale; primesc şcoli ale căror tavane se prăbuşesc la propriu peste elevi; primesc o infrastructură de secol XIX; în momentul în care intră în contact cu instituţiile statului, precum ANAF, primesc în schimb dispreţ. Aceşti oameni, despre care vă vorbesc acum, sunt cei care pot cu adevărat duce România înainte. Dar ei au obosit deja. Se simt călcaţi în picioare, umiliţi şi aproape izgoniţi din ţară.

Primesc, în schimb, modificările ale legilor Justiţiei în favoarea celor acuzaţi de corupţie, în favoarea proxeneţilor şi a violatorilor. Primesc OUG 600 şi modificări aproape săptămânale la Codul fiscal. În rarele momente în care se revoltă, de exemplu atunci când ies în stradă, liderii politici aflaţi la putere îi batjocoresc şi îi aruncă în derizoriu. Ea, generaţia activă care participă enorm la creşterea economică, culturală şi socială este înjurată, acuzată că este manipulată, prostită şi că nu înţelege de fapt marile schimbări din programul de guvernare.
Aceşti oameni, ajunşi deja la vârsta maturităţii, înţeleg că schimbările mult-aşteptate întârzie. Înţeleg că reformele din Educaţie de exemplu sunt astăzi reversibile. În şcoală au aflat rostul ghilimelelor şi şi-au clădit o educaţie bazată pe adevăr şi pe corectitudine, fără să trişeze. Dacă au un doctorat ştiu că acest lucru se datorează unor sute de nopţi nedormite.
Astăzi însă, află din gura ministrului Educaţiei că plagiatul nu e tocmai o chestiune complicată şi că oricum citarea se făcea altfel acum un deceniu sau două.
Astăzi, aceşti oameni care plătesc mii de lei anual la sistemul de pensii înţeleg că atunci când vor deveni pensionari şansele de a primi o pensie sunt minime, pentru că banii lor sunt astăzi folosiţi în scop electoral.

Aceşti oameni se uită către sistemul de Justiţie şi înţeleg că în curând contrareforma va mătura nu doar buruienile din sistem ci tot ceea ce s-a construit bun în ultimii ani.
Oamenii despre care vă vorbesc şi-au pierdut de mult speranţa. Până la un punct au înţeles că trebuie să accepte nedreptăţile, s-au împăcat cu modul ticălos în care sunt trataţi de instituţiile statului, s-au împăcat poate chiar şi cu situaţia drumurilor sau a spitalelor. Orice ar face însă, aceşti oameni nu se pot împăca cu ideea că şi copiii lor vor fi obligaţi să trăiască în aceeaşi societate, că vor merge în aceleaşi şcoli şi aceleaşi spitale în care au fost şi ei. Pentru că această generaţie, prima poate, înţelege că merită mai mult.
Închei acest text cu gândul la fiul meu şi la generaţia lui. Sper din tot sufletul că vor rămâne cu toţii aici pentru a construi împreună România pe care o visează şi pe care o merită. Dar mai ştiu ceva. Logica de funcţionare a statului român trebuie să se schimbe fundamental. Suntem deja în ceasul al douăsprezecelea, iar dacă nu vom îndrepta rapid lucrurile vom rămâne aici din ce în ce mai puţini, mai bolnavi şi mai deznădăjduiţi. Ne vom întreba, poate, unde s-a greşit, doar că atunci va fi prea târziu.