660×220 Studio Mihaela Merchea

De ce se dăruiesc mimoze femeilor din Italia?

Ziua Internațională a Femeii  este sărbătorită anual la data de 8 martie pentru a comemora atât realizările sociale, politicile și condițiile economice ale femeilor, cât și discriminarea și violența care își fac încă simțită prezența în multe părți ale lumii.

Mimozele sunt dăruite numai în Italia. Ideea de a dărui mimoze a fost propusă de trei femei UDI (Uniunea femeilor italiene) în 1946, după sfârșitul războiului, pentru că a fost una dintre puținele flori care au înflorit în acel moment și pentru că era ieftină, scrie Ansa.

Este vorba despre Rita Montagnana, soția lui Palmiro Togliatti, Teresa Noce și Teresa Mattei. Cele trei au propus într-o ședință ca simbolul zilei de 8 martie să fie mimoza.

Inițial, floarea aleasă pentru a sărbători ziua femeii a fost violeta, simbolul stângii europene. Dar UDI a obiectat: violetele erau greu de găsit și erau foarte scumpe.

În Italia, de 8 Martie sunt organizate reuniuni pe tema afirmării drepturilor femeilor, a siguranţei acestora la locul de muncă, a sănătăţii. Bărbaţii oferă femeilor mimoze galbene.

Ziua Internațională a Femeii a fost adoptată în 1977, printr-o rezoluție a Adunării Generale a ONU. ONU a sărbătorit pentru prima dată Ziua internațională a femeii pe 8 martie, în 1975 — Anul internațional al femeii, potrivit Wikipedia.