marți , 21 noiembrie 2017
660×220 transfero.ro

Dulce și Amar: „Nu sunt în țara mea, lângă familia mea, dar am independență financiară”

Bună! Mă numesc Alexandra G. și am plecat în anii 2000 pentru prima dată ca menajeră în Germania. În România lucrasem în comerț, meseria mea fiind de cofetar bucătar.

Am încercat în România să-mi găsesc un post bine plătit pentru pregătirea mea profesională și nu am reușit. La un moment dat, tânără și fără minte, am cedat avansurilor sexuale ale unui bărbat care mi-a promis că mă va ajuta să obțin un post de bucătăreasă bine plătit. Am căzut în plasa unui santajist emoțional.

Atunci eram foarte vunerabilă pentru că acasă aveam un soț alcoolic. Am intrat în jocul celuilalt, gândind că, dacă nu mă va ajuta professional, cel puțin moralul meu va avea de câștigat.

Acasă, soțul mă trata foarte urât. Avea un loc de muncă foarte bine plătit, dar aducea din banii de salariu doar ce „curgea printre degete”. Dacă ziceam ceva, luam bătaie ca la hoții de cai. Odată mi-a fracturat o coastă, am scos certificat medico-legal. Mă umilea și jignea numai dacă îndrăzneam să-l întreb de ce nu vine cu salariul acasă.

Am văzut că aveam trai greu și probleme și am făcut un singur copil. Ce puteam să-i ofer? Doar sărăcie și scandal. Bărbatul care s-a oferit să mă ajute, nu m-a ajutat. A rămas totul la stadiul de promisiune, dar am început cu el o aventură care a durat aproximativ 10 ani.

Nu am cerut nimic material în acest timp. Pentru mine era o relație fără obligații. Relație de care aveam nevoie la momentul respectiv. Moral m-a ajutat foarte mult, chiar dacă pentru el eram una dintre multele dame cu care se distra.

Concluzia: un escroc sentimental. Deci în anii 2000 am mers ca menajeră în Germania. Nu știam limba germană, dar cei la care lucram au fost foarte mulțumiți. Am lucrat doar 6 luni, fără acte. Apoi nu am putut să mai merg, familia respectivă a renunțat să mai angajeze.

M-am întors în România și am lucrat ca vânzătore până în 2006, când am obținut un contract la căpșuni în Spania. Am ajuns acolo ca multe alte românce. Eu sunt o femeie slăbuță, mignonă, nu am fizicul necesar pentru a munci în agricultură. Când am început munca, la 40 de grade, în solariile de căpșuni din Spania, am crezut că nu voi mai ajunge întreagă acasă. Am rezistat două luni. Mă durea îngrozitor spatele. Am plecat înapoi în România cu bani să mă descurc câteva luni. Dar banii s-au terminat repede și m-au luat iar gândurile de plecare. Copilul meu avea nevoie de multe pe care nu i le puteam oferi, devenise un adolescent cu care mă înțelegeam perfect, dar căruia îi ofeream prea puțin în comaparație cu ceea ce aveau alți adolescenți de vârsta lui.

Soțului meu îi cădeau perfect plecările mele, nu-l mai încurcam și veneam și cu ceva bani acasă, ca să achitam bănci și alte datorii.

Nu aveam unde să merg, aveam o casă în comun și un copil cu el. Părinții mei nu au acceptat să mă despart de el pentru a nu se face de râs în sat. Mentalitatea lor. După experiența din Spania a trebuit să fac tratamente și terapie pentru spate, dar nu am renuțat la gândul de a pleca din nou în străinătate.

Am cumpărat cărti pentru a învăța limba germană. S-a făcut o selecție la București pentru a prinde un contract în Germania, contract pentru bucătar.

Un „x” deputat mi-a promis că va interveni pentru a obține un contract. Vax de deputat de România. Promisiune! Nu am trecut testul de limba germană. M-am întors acasă dezamagită.

Anul următor am mers la alt interviu. Între timp am învățat limba germană.

Am obținut un contract pe care scria că voi lucra ca lucrător comercial într-un parc de distracții din Köln. Eram super încântată, dar la vremea aceea nu știam că parcurile de distracții înseamnă să mergi cu caravana dintr-un oraș în altul, să dormi în vagoane, în condiții mizere.

Am ajuns acolo cu bani împrumutați, când colo… surpriză! Urma să dorm într-un vagon să-mi fac mâncare la un reșou electric în aceeași încapere unde dormeam. Am intuit că trebuia să fac și alte lucuri mai puțin ortodoxe.

Am hotărât în aceeași zi să mă întorc acasă. Angajatorii au rămas muți de uimire, au vrut să-mi oprească pașaportul pentru a nu putea pleca. Am refuzat să-l dau și am plecat, târând bagajul după mine și refuzând să-mi cheme un taxi.

Am mers circa un kilometru la întâmplare, după care am rugat o doamnă să-mi cheme un taxi. Nu știam unde mă aflam.

Am ajuns în locul de unde trebuia să iau autocarul spre România cu spaimă în suflet ca nu îmi vor ajunge banii să mă întorc, dar mi-au ajuns.

Plângeam și mă gândeam la ce voi spune acasă, de ce m-am întors, de unde voi lua bani să-i dau înapoi  pe cei împrumutați, unde voi găsi loc de muncă? Întrebări care îmi măcinau mintea și sufletul. Orgoliul nu mă lăsa să mă întorc la vechiul loc de muncă „cu coada între picioare”.

Am ajuns acasă și am inventat o poveste plauzibilă, că m-am întors pentru că mi s-a făcut rău și am avut o cădere de calciu și nu am putut să mai ajung. Nu am putut să spun adevărul, acesta le-ar fi dat satisfacție multor așa ziși „prieteni”. Credeți că am renunțat la ideea de a găsi un loc de muncă în Germania, după această experiență? Nu! Am vândut calculatorul și lada frigorifică și mi-am plătit datoriile.

Anul următor am obținut un contract într-un restaurant din Germania, unde lucrez și acum. Da, am reușit!

În acești ani am realizat independeță finaciară. Nu mai depind de banii soțului. Baiatul meu are un loc de muncă foarte bun pentru pregătirea lui. Sufletește sunt singură, dar 90% îmi place această singurătate și liniște. Încă îmi doresc să am o casă numai a mea.

Cu toți banii câștigați până acum mi-am ajutat baiatul, dar mă întristez că foarte rar are timp să vorbească cu mine. Are familia lui. Nu-l deranjez cu problemele mele. L-am ajutat și pe soț cu bani, acum este pensionar. Se poartă frumos pentru că nu mai depind de banii lui. Pentru mine a rămas doar vechimea în muncă. Sper că voi apuca vremea când voi ieși la pensie.

Alexandra G.

Și tu poți scrie la Emigrantul! Trimite-ne textul printr-un mesaj privat pe inbox Emigrantul sau la redacția@emigrantul.it