joi , 14 decembrie 2017
660×220 transfero.ro

Genova – Tot mai mulți copii suferă de tulburări psihice

Sunt în creștere cazurile de tulburări psihice din cauza agresivității, depresiei sau cazuri de automutilare în rândul adolescenților, conform unui studiu organizat de departamentul de Neuropsihiatrie infantilă din Genova, Giannina Gaslini și cooperativa socială „Lanza del Vasto”.

La secția de urgență a spitalului pediatric Gaslini din anul 2008 până în 2015 cazurile de patologii legate de agresiune au crescut, de la 35 în 2008 la 53 în 2015.

În ultimul an, au fost înregistrate 160 – 170 de cazuri de copii cu tulburări comportamentale, la copiii cu vârste curprinse între 10 și 14 ani.

Factorii sociali joacă un rol decisiv și adolescentul „explodează”. Automutilarea este un fenomen nou care se ascunde în spatele unui mare disconfort. Automutilarea ar putea fi o manifestare a bolii mintale.

Pe masură ce copiii cresc și devin adolescenți apar o mulțime de schimbări normale, atât fizice, cât și emoționale.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) semnalează că aproximativ 20% dintre adolescenți au tulburari de sănătate mintală, cele mai frecvente fiind depresia sau anxietatea. Actele de violență, de umilire, de marginalizare favorizează suicidul juvenil, una dintre principalele cauze de deces la tineri.

Pentru stoparea fenomenului, OMS accentuează rolul școlii și al comunităților în susținerea psihologică a tinerilor în sensul depistarii precoce a simptomelor unor tulburări de sănătate mintală.

La Repbblica

 

error: Content is protected !!