miercuri , 25 aprilie 2018
660×220 Studio Mihaela Merchea

Italia – Asociația socio-culturală Decebal: „Sâgele nu are culoare și nici religie”

În luna martie, Asociația socio-culturală „Decebal” împlinește cinci ani de la înființarea ei. Cu acest prilej a fost lansată o campanie de sensibilizare a comunității românești din San Salvo – Vasto- Teroli, cu titlul: „Sâgele nu are culoare și nici religie”, pentru a deveni donatori de sânge.

Luni, 12 martie 2018, președintele asociației Decebal, Sigismund Puczi, s-a întâlnit cu președinții asociațiilor Avis din San Salvo și din Vasto, Franco Rongoni, Michele Menna și cu preotul de la biserica ortodoxă din Vasto-Termoli, părintele Petru Bogdan Voicu.

S-a discutat despre importanța de a dona sânge și care sunt primii pași pentru a deveni un donator.

Următoarea întâlnire a avut loc miercuri, 14 martie, la Centrul de Transfuzie Sanguină din Vasto. Aici s-au prezentat doi viitori donatori, părintele Petru Bogdan Voicu și tânărul Alessio Puczi, în vârstă de 18 ani, care au efectuat primele controale necesare.

Exemplul celor doi speram să fie urmat de foarte mulți cetățeni români.

Mulțumim  doctorului D’Eroce Magda și întregului personal medical de la Centrul de Transfuzie din Vasto pentru disponibilitatea acodată. Acest eveniment este dedicat Centenarului Marii Uniri.

V. P.