marți , 21 noiembrie 2017
660×220 transfero.ro

Italia, România și Luxemburg, cel mai redus decalaj între salariile femeilor și cele ale bărbaților

În medie, femeile au câștigat mai puțin decât bărbații în toate statele membre ale Uniunii Europene, însă acest decalaj de salarizare variază, arată datele Eurostat.

Câștigul mediu brut orar al femeilor era în 2015, la nivelul Uniunii Europene, cu 16,3% mai scăzut decât al bărbaților, iar cele mai reduse decalaje de salarizare se înregistrau în Luxemburg, Italia și România, arată datele prezentate vineri, 3 noiembrie 2017, de Oficiul de Statistică al UE (Eurostat), scrie Agerpres.

În 2015, cel mai redus decalaj de salarizare între femei și bărbați se înregistra în Luxemburg și Italia (ambele cu 5,5%), România (5,8%), Belgia (6,5%) și Polonia (7,7%).

La polul opus, cele mai mari diferențe erau în Estonia (26,9%), Cehia (22,5%), Germania (22%), Austria (21,7%) și Marea Britanie (20,8%).