marți , 16 octombrie 2018
660×220 Studio Mihaela Merchea

Mă inspiră dorul, dragostea, depărtările, lacrimile de bucurie și speranțe, sufletul oamenilor

„Poezia a trăit în sufletul meu multi ani, dar am scos-o la lumină acum un an.”   O spune  noua premiată a consursului de poezie de la Sulmona (Italia), poeta Marina Dirul. Un destin ca al multor români de dincolo și dincoace de Prut, călător prin timp și spațiu, Marina s-a născut în Moldova, locuiește la barcelona iar zilele trtecute a fost premiată la Sulmona, Italia. 

Oameni talentați de care țara de origine n-a ținut seamă, dar care continuă să facă lucruri frumoase oriunde s-ar afla.

         

Chemare de clavir

Tu inima și gându-mi le cuprinzi
Salcâmii de ma ning cu flori de miere,
Mi-e vis, lumini reflexe ca-n oglinzi
De limpezi ochi, de chipuri, la ‘nviere!

Tu iarbă ești, eu mugure plăpând,
Ești doină, tu, de-ți sunt o violină.

Primăvăratic leagan și colind,
În dans floral cu freamătu-i ne-alină.

Tu ma săruți pe sânii albi, prelude
Cu cerul sfânt și stropii lui de mir, 
Prin iarbă de pe ramurile crude 
Petale blânde plouă cu șoapte de clavir.

19.03.2018
Barcelona

Scurtă biografie

„M-am născut în orașul Criuleni, Republica Moldova, în anul 1973. În 1995 am absolvit Universitatea de Stat din Republica Moldova, facultatea de filologie, secția limba și literatura română. După absolvire am fost angajată profesor de limbă și literatură romană, limbă latină și logică la Liceul “Boris Dînga” din orașul Criuleni, până în anul 2002. În paralel am profesat la Casa de Creație și Agrement pentru Copii din orașul Criuleni, în calitate de conducator al „Cenaclului Literar”. Am fost membru al Asociației de Cultură și Literatură “Astra” din orașul Criuleni, am colaborat cu ziarul Est-Curier, oglindind activitatea culturală a “Astrei”, din acest oraș.

     Din anul 2002, până în prezent, locuiesc în Barcelona.

      Mă inspiră dorul, dragostea, depărtările, lacrimile de bucurie și speranțe, sufletul oamenilor minunați din jurul meu. În versurile mele poți auzi șoapta ploilor, freamătul frunzelor, să simți umbra nucului bătrân și răcoarea codrului. Urci în trenul vieții ca să descoperi lumi și oameni noi. Prima mea carte cu versuri, “Răsărituri între două ape“, a apărut la editura “Mirador” din Arad, România, în septembrie 2017.”

O prezentare mai mult decât fidelă a ceea ce este poeta, publicată în mai multe volume, ziare și reviste: „Arcadia” din România,„RoBarna” din Spania, ziarul “Est-Curier”din Republica Moldova. Un talent premiat de-a lungul timpului, cu Premiul I la festivalul de literatură “Poemele Carașului” și la Concursul Internațional de literatură „Ioan Nicolae Cenda “din Oravița, Caraș-Severin, România.

Un nou volum de poezii va fi lansat în primăvara acestui an, în paralel cu unul de proză scurtă. Multe mai sunt de spus, dar vă lăsăm în savoarea unor versuri de un rar lirism, așa cum numai Marina Dirul știe să scrie.