miercuri , 18 iulie 2018
660×220 Studio Mihaela Merchea

Mesajul Mariei, badanta care pleacă în România

Sunt multe, sute, mii de badante românce pe grupuri. Își alină suferințele unele altora, se informează, cer sfaturi, se plâng, plâng sau râd împreună. Interacționează unele cu altele, leagă prietenii sau dușmănii, se contrazic, își atrag atenția asupra greșelilor gramaticale, se impun, se emoționează, își fac zilele mai ușoare, mai frumoase, postează cafeluțe și inimioare, vor să știe fetele de pe grup că este ziua lor și vor să fie sărbătorite. Se mulțumesc și sunt fericite când primesc sute de mesaje cu „La mulți ani!”. Unele sunt foarte active, altele stau în umbră. Citesc tot ce se postează, dau like din când în când și nu comentează niciodată. Maria (nume fictiv) ne-a scris mesajul următor:

A venit timpul să merg acasă la mine. După mulți ani de Italia, babe nebune și rahat înghițit, spun adio acestei vieți de badantă. Nu plec mai bogată, nu plec mai fericită, plec bolnavă. Am stat lângă căpătâiul bolnavilor, iar acum lângă mine nu are cine să stea. Copiii au plecat în lume, iar nepoții nu mă cunosc. Am fost slugă la străini pentru bani, dar i-am pierdut pe toți cei dragi. De ce spun așa? Pentru că fetele mele sunt reci cu mine, iar soțul s-a dus la alta și trăiește cu ea. Părinții au decedat, iar cu fratele meu nu am avut niciodată o relație frumoasă.

Am casa mea și voi sta singură în ea și nimeni nu-mi va deschide ușa. Nimeni nu-mi va da cana aia de apă când îmi va fi rău. Știu că multe dintre noi trec prin situații dificile, că pierdem controlul vieții și că sacrificiile pe care le facem și le-am făcut au fost inutile. Undeva, pe drum, ne-am înstrăinat de toți. Doamne cât de nedrept este! Am o tristețe în suflet de nedescris. Nici aici nu pot să mai stau, am o vârstă, gata cu Italia. Timpul nu mai poate fi dat înapoi.

Cealaltă femeie cu care stă soțul meu este chiar sora mea, a fost, pentru că nu o mai pot numi soră. Mi-a făcut cel mai mare rău. E drept, eu mi-am lăsat fetele pe mâna ei, dar ea mi le-a luat. Mi-a luat copiii, mi-a luat soțul, mi-a luat viața. Trăiesc o situație cumplită. Am 65 de ani și nu îmi văd viitorul. Am o singură dorință: „Vreau să mor în țara mea, cu fetele mele la căpătâi.

Editor: Luminita Mirela Negoiță

Și tu poți scrie la Emigrantul! Trimite-ne textul printr-un mesaj privat pe inbox Emigrantul sau la redacția@emigrantul.it

Atenție! Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.