660×220 transfero.ro

O zi cu parfum de lavandă

Nicoleta Jinga

Satu Nou, comuna Măicănești, Vrancea. De județ știe multă lume, de comnuă la fel, dar satul nici pe GPS nu se găsește. Pornim dimineață spre o direcție mai de mult planificată, spre grădina florilor și a miresmelor: plantația de lavandă a Nicoletei Jinga. Un loc cum puține sunt în țară dar și mai puține în județ: adică vreo două trei ca acesta.

La o intersecție ne oprim să întrebăm de grădina cu lavandă dar nu o cunoaște lumea.Într-un final, la indicațiile sale telefonice și la vederea a două eșarfe din tul mov puse la începutul unei uliți și mai apoi la poartă, ajungem. Multe mașini parcate, semn că aici e.

Intrăm în curtea umbrită de pruni, corcoduși, nuci sub care o căsuță de culoare azur, cu streșini ornamentate, stă cuminte de mulți ani. Trecem pe lângă cotețe de animale și păsări, printre flori, straturi de ceapă și usturoi, de roșii, castraveți, o afumătoare de prune  și tot ce mai poate avea un om gospodar de la țară. În spatele casei se deschide priveliștea. Un lan în câteva nuanțe de mov rupe monotonia verdelui și ne umple nările și sufletele de miresme. Mii de albine și fluturi roiesc fericiți prin tufele mov, violacee, roz sau alb-mov. E o splendoare pe care nu am mai văzut-o decât în cărțile și revistele franțuzești din Provance dar ale cărei parfumuri îmbătătoare nu le poți simți decât aici.

Pe aleea care taie lanul, la început, o măsuță cu un coș plin cu cozonaci . Nicoleta și ai casei așa și-au primit oaspeții de dimineață. Copiii veniți de la școlile din Focșani (Duiliu Zamfirescu, Centrul „Elena Doamna”, Colegiul Tehnic „Valeriu Cotea”) sau din comunele dimprejur: Măicănești, Râmniceni.

Printre tufele de lavandă scaune vechi, o roabă, un plug, panouri indicatoare cu soiul de lavandă…. toate riguros ornamentate și ambientate ca într-o poveste.

Un foișor a fost amenajat ca atelier iar copiii au pictat pe lemn, au învățat despre lavandă și au cântat ca în șezătorile de altă dată. Totul sub supravegherea profesorilor și a familiei Jinga care ziua primește oaspeții iar seara muncește până nooaptea târziu. Zilele acestea, deși vremea nu le-a permis îndeajuns, au organizat un lucru nemaifăcut până acum: Ziua Porților Deschise ale Lavandei. Digi24 este prezentă cu o echipă, alte publicații au mai fost și vor mai veni…. Merită. Rodul muncii Nicoletei, care de dimineață până noaptea nu are pace, se vede. Tatăl său, om trecut de prima tinerețe dar în putere, este cel care o ajută cel mai mult. La fel cum soțul, bunica de 83 de ani sau copiii săi.

Dincolo de primul lan o alee printre nuci plantați acum câțibva ani ne îmbie spre o altă zonă plină cu lavandă. E în spatele unei liziere de salcâmi și până acolo, pe toată lungimea cărării dintre nunci, pe partea stângă, trecem pe lângă o suprafață plină cu flori de levănțică puse la uscat. E prima recoltă iar mâine tot ceea ce vedem noi astăzi frumos, colorat și mirositor va fi recoltat.

Ajungem la cel de-a doua parcelă. Mai frumoasă, plină de culori, de copii de la cei mai mici până la cei de liceu, curioși, fete îmbrăcate în costume și câteva femei mai în vârstă de-ale locului cu buchete în mâini.

                Doar ele ce mai dau câte o mână de ajutor la munci atunci când e nevoie. În rest, tinerii au plecat din sat iar problema găsirii unui om la muncă rămâne serioasă.

                -Dar unde sunt fetele din sat, mamaie, le întrebăm?

                -Eee, au plecat după oameni în Italia, ne spune una mai hâtră. Am rămas noi aici cele mai tinere. Doar una mai are om, ăla de colo, ne arată  spre un bătrân așezat la umbră. În rest toate suntem libere.

                Trecem momentul hazliu și ne bucurăm de minunăția  acestui câmp. Dar frumosul are suferința lui în spate: muncă, multă muncă.

                – La început am încercat cu nuci. Am sădit vreo 300 de nuci, ne spune tatăl Nicoletei. Din toate, vreo 10 au ieșit. restul au fost mâncate de ciori. Le căutau și le scoteau.

                – Aceastaa fost prima experiență, continuă Nicoleta. Apoi am început să ne interesăm ce am mai putea planta. Și am văzut lavanda. Eu nu știam nici cum arată, nu văzusem niciodată.  Am fost tocmai la Ocna Mureșului. Ne-am urcat în mașină și am condus o noapte întreagă în 2014, am ajuns, am văzut… Dar domnul acela făcea doar butași. Noi am luat semințe mai întâi. Am sortat și am plantat 10.000 de semințe.

               

Astăzi câmpurile de aici sunt plantate cu 9 soiuri de lavandă: mai colorate, mai parfumate, cu mai mult sau mai puține uleiuri volatile, unelemai productive, altele mai puțin, roze, albe, mov închis, mai deschis… E o întreagă filosofie, știință, o lume pe care Nicoleta acum o descoperă și o împărtășește și altora.

                – Noi știam că levănțica se punea doar între rufe împotriva moliilor. Dar ea are multiple întrebuințări. Și ne descrie cu patos de efectele terapeutice, relaxante, de așezare a psihicului, odihnitoare, de multitudinea de domenii în care această floare este folosită.

                Lavanda de la Măicăneștia fost și obiect de studiu pentru o studentă la chimie de la facultatea de profil din Iași. „Am selecționat pe criterii foarte stricte, impuse de această fată, tot felul de fire din fiecare soi ale acestor flori pentru a le trimite la analize spre cercetare. Ne bucură că putem face și aceasta.”

                Astăzi erau așteptați și copii francezi în cadrul unui proiect Erasmus pentru a vedea și ei o cultură de lavandă cultivată în Romania dar cu tradiție în Franța.

               

Părinții, copii, profesorii au venit voluntari și au făcut și campanie de promovare, au distribuit flyere prin care se informază ce înseamnă lavanda. O lume de culori, copii, tineri, o atmosferă care ne fascinează și nu ne lasă să mai plecăm deși căldura e toropitoare.  

               

Nicoleta ne coduce și ne arată și Casa Zamfirei, cea pe care o văzusem la intrare și care a rămas așa cum era, plină de farmec: cu lampa de petrol agățată de tavan, covoare pe jos, mobila veche, lada de zestre, ușile și ferestrele frumos lucrate și vopsite și tot ceea ce a fost odată mediul unei familii care numai este dar care a avut o poveste frumoasă de iubire. Așa cum frumos este tot ceea ce această familie face cu multă muncă, sacrificii, dar cu pasiune. O pasiune pe care o transmite copiilor, pe care-i consideră și se dovedesc buni ambasadori și promotori ai unei culturi care la noi abia acum începe să prindă, cea  a lavandei. O pasiune care poate deveni afacere dar care se face cu grijă, muncă, nopți nedormite și multe speranțe. Iar Nicoleta Jinga are tot ceea am enumerat, poate chiar mai mult. 

              Succes, Nicoleta!

 

Cristi Merchea