miercuri , 14 noiembrie 2018
660×220 Studio Mihaela Merchea

Roma: Columna lui Traian recolorată după 2000 de ani

        Un eveniment unic, de o încărcătură emoțională și istorică deosebită, a avut loc aseară în inima Capitalei Italiei. Organizat cu ocazia vizitei de stat a președintelui României, Klaus Iohannis, și pentru sărbătorirea a 100 de ani de la Marea Unire. Momentul a adunat români din Roma dar și din regiuni mai îndepărtate (Calabria, Umbria, Toscana) veniți să-l întâlnească pe președinte dar și minunatul spectacol de lumini care a colorat tricolor Columna lui Traian.   Circa 1000 de români au umplut spațiile din Piazza Foro Traiano, semn că ocazia a suscitat interes iar organizarea a fost pe măsură.  

      Președintele a făcut o baie de mulțime, aceea a românilor care l-au votat și care au sperat mai mult într-un lider autoritar, care să rezolve probleme națiunii și nu un guvern incompetent și un parlament corupt. Dealtfel mai mulți români s-au adresat președintelui cu sloganuri „Jos Mafia“ și „Vrem acasă, hoții nu ne lasă!”„penalii trebuie să plece” semn evident al nemulțumirii celor nevoiți să emigreze din fața ciumei roșii. 

   

     Realizată la dorința împăratului Traian după războaiele cu dacii din 101-102 și 105-106, columna a fost proiectată de arhitectul Apolodor din Damasc, sculpturile fiind la vremea respectivă colorate, așa cum mai toate operele în piatră, tehnică preluată de romani de la greci. Cu vremea culorile s-au șters, dar iată că, după foarte mult timp, columna care ne leagă atât de mult de istoria poporului roman și aduce aminte mereu de originile noastre latine, se colorează în tricolor, ca o încununare gintei noastre latine. 

Cristi Merchea