joi , 21 septembrie 2017
660×220 transfero.ro

Româncele din sudul Italiei: amantele italienilor și nu sclave sexuale

       

       Zilele acestea, ca și acum un an, dar și mai demult, presa străină (TheGuardian.com) a scos la iveală situația de sclavie în care muncesc românii din sudul Italiei. Într-un interviu acordat avocatului Giancarlo Germani, căsătorit cu o româncă dar și un activ implicat în comunitatea românească din Peninsulă, am aflat că vina aparține în exclusivitate.

        Avocatul Germani este și co-autorul unei cărți despre viața dificilă a îngrijitoarelor românce: „Badanti romene – ambasciatrici d’amore”

Partidele românești vinovate de situația românilor din sudul Italiei

Vina acestei situații este a politicii și partidelor românești, care și-au făcut lobby pentru interesele lor și care folosesc contactele pe care le au în Italia pentru afacerile lor personale și nu le interesează de românii de aici, începoe avocatul pledoaria

        – Avem preprezentanți însă în Parlament care sprijină și urmăresc îndeaproape siuația românilor din diaspora.

Senatorul Badea a fost ales pentru a doua oară în Parlament pentru diaspora, pentru a-și ajuta conaționalii. Dar contactele politice și instituționale pe care le are în Italia le folosește doar pentru sine și partidul său, evitând să le consume vreodată pentru a construi raporturi și contacte pentru concetățenii săi.

Partidele și o anumită presă românească din Italia au încercat mereu să țină departe pe români de asociații, sindicate și partidele italiene de frică să nu-i piardă de sub control.

Astfel, acum, românii din sud (sudul Italiei n.r.) sunt singuri, fără cineva care să-i ajute și lipsiți de acele legături cu societatea italiană  precum sindicatele sau marile asociații italienești care ar putea să le ofere un minim de protecție.

Deci, responsabilitatea asupra acestei situații este toată pe spatele partidelor românești care mai întâi au trimis în pribegie milioane de români apoi continuă să-i exploateze și în diaspora, încercând să evite o integrare adevărată de frica pierderii controlului… mult mai ușor să-i mainipulezi ca supuși decât ca cetățeni…

În Italia e sclav cine nu știe să se apere… Și românii, grație partidelor și mass-media care i-au manipulat,  nu știu să se apere, să se adreseze sindicatelor și nici de politicienii români, care au multe relații, nu sunt ajutați. Aceștia din urmă își folosesc relații în cu totul alte scopuri, dar cu siguranță nu pentru a-i ajuta pe români.

– Nu crezi, însă, că o parte a vinii este și a românilor înșiși care nu se informează înainte să vină aici,  dar și a Statului italian care este impotent în sud?

– Da, cu siguranță, așa cum e și vina delicvenței italiene. E ca și cum un italian ar vrea să lucreze în Ferentari apoi se plânge că e înșelat. E inutil că Viorel se împăunează cu lergături la nivel înalt în Italia.

birourile de avocatură, singurele care-i pot apăra

 

– Și totuși, informații există atât în Italia cât și în România în ceea ce privește situația din sudul Italiei și a condițiilor de muncă. Primează însă ignoranța și nevoia de a munci cu orice chip, din păcate. Am publicat un material cu întâlnirea ce va avea loc la înalt nivel  instituțional zilele acestea cu privire la situația românilor din Italia de sud. Așteptăm rezultatele acestei comisii.

E nevoie de informație și să inducem lumea să intre în sindicate și în birourile de avocatură, singurele care-i pot apăra. Contează mult că „badantele” au descoperit asta cu avocatul comunității pe RomitTV.

– Din păcate știi că sindicatele acolo nu au mare putere iar românii nu sunt asociativi, nici sindicaliști. Nevoia de muncă îi împinge la acceptarea situațiilor extreme. Numai când ajung la limita insuportabilului merg la avocați sau sindicaliști.

– Așa e. De fapt un lucru este de relevat: faptul că sindicatele nu-i ajută pe toți, ci doar pe cei înscriși. Iar românii nu se înscriu, atunci e clar că nu-i ajută. Dacă preferă să cheltuiască 5 euro pe lună pe două beri și nu pentru un sindicat…

E inutil că te mai lamentezi.

– Italia e o țară aparte, cu un sud foarte diferit de nord. Cum e posibilă rezolvarea unei astfel de probleme în Puglia, Calabria sau Sicilia când statul însuși nu a reușit cu proprii concetățeni?

Așa cum MAE avertizează că Siria e periculoasă, așa și despre sudul Italiei ar trebui să arate că periculos. Din cauza mafiei, a ‘Ndranghetei sau Camorrei. La Victoria cele 5000 de femei din Botoșani nu sunt sclave, ci amantele italienilor căsătoriți, care au românce pe câmpuri și soții la Victoria (oraș cu prezență românească masivă în Sicilia n.r.). Soții nu-și lasă soțiile iar româncele sunt agățate în aceste situații… dar nu sunt sclave.

– Politica românească are această vină de a fi alungat din țară milioane de români în căutarea norocului. Cum crezi că ar putea rezolva acum această situație? Mă refer la politica românească.

– Nu poate și nu vrea. Dar cel puțin să facem ca oamenii să înțeleagă că nu trebuie să o mai asculte. Și că numai intrând cu adevărat în societatea italiană pot avea un minim de tutelă. Dacă italienii intră în sindicate și în partide și se folosesc pentru orice lucru de avocați… un motiv o fi.

Ar fi de-ajuns ca autoritățile românești să scrie Ordinului Avocaților din toată Italia pentru a-i cere să fie desemnat un avocat la dispoziția muncitorilor români. Iar situația s-ar putea îmbunătăți fără mari eforturi.

Dar aceasta este partea finală, cea cu avocatul și sindicatele. La rădăcină trebuie sistemată problema și nu văd așa ușor această rezolvare.

– Da, pentru că adevărata problemă e că lumea nu știe unde și cum să se mai descurce ți, deseori, în loc să se apere mai tare-și strânge nodul funiei.

Soluția e că oamenii trebuie să se informeze și să se deștepte.

foto copertă: The Guardian