miercuri , 14 noiembrie 2018
660×220 Studio Mihaela Merchea

Scrisoarea unei familii de români din nordul Italiei

Sper că într-o bună zi o să mă întorc acasă!

Mă numesc Ioana, sunt din Brașov și locuiesc în nordul Italiei, pe lângă Cuneo, de aproximativ 14 ani. Sunt împreună cu soțul și cei doi copii. Alina, fiica mea în vârstă de 23 de ani, studentă anul trei la facultatea de limbi străine din Torino și Diego, mezinul familiei în vârstă de opt ani. Eu și soțul meu lucrăm într-o fabrică de pastile de frână, într-o multinațională.

Iubesc România, iubesc fiecare bucățică de pământ românesc, însă condițiile și traiul de acasă nu ne permit nici măcar să ne gândim la o posibilă întoarcere acasă, în viitorul apropiat. Poate la bătrânețe, cine stie!? Dacă vom mai apuca acele vremuri…

România nu prea mai are viitor, din păcate! Trist, dar adevărat! Chiar dacă s-ar găsi cineva onest, cu toate că a noastră clasă politică, în momentul de față nu prea poate fi vorba de onestitate, tot ar fi nevoie de încă o generație pentru a-și reveni din mocirla în care este. Mă doare enorm, am fost la vot, am fost la proteste în Torino, am înființat un grup „anticomunist”, doar că ne-am lăsat păgubași.

Prin prisma actelor de caritate în care suntem implicați, ajutăm copiii și familiile nevoiașe cu diferite probleme materiale din România. Atât eu cât și soțul meu cunoaștem foarte bine nivelul de trai… Cu ajutorul comunității românești de aici reușim să facem toate lucrurile minunate pe care le facem. Avem o parohie la Saluzzo care ne ajută foarte mult. Fără o comunitate atât de numeroasă, unită și frumoasă nu am reuși.

Preferăm să stăm aici si să ajutăm cum putem și alți conationali, oameni ce nu au avut șansa noastră. Nu vă imaginați că suntem putrezi de bogați, nu, categoric nu! Suntem oameni simpli, muncitori, cu principii morale sănătoase, oameni care au știut mereu ce este greul.

De aici și dorința de a-i ajuta pe ceilalți. Până la urmă, cu dor de țară, cu dor de cei rămași acasă, viața-i trecătoare, iar noi, noi oamenii, suntem doar călători prin viață! Doar simpli călători! Am încercat să fac un rezumat asupra a ceea ce facem noi, aici, departe de casă, asta pentru că nu cred că ați avea atâta hârtie și cerneală ca să puteți scrie tot ceea ce simte un Român departe de țara lui.

Fiecare zi din viața noastră poate fi descrisă într-un roman, imaginați-vă câtă cerneală ar trebui ca să puteți descrie atâtea zile a milioane de români plecați de acasă.

Știți ce-mi doresc!? Să nu mai văd atâta suferință, durere, atât din partea bunicilor care nu și-au cunoscut nepoții, cât și din partea copiilor care cresc fără părinți sau părinții din țară care își plâng copiii plecați. O, da, asta îmi doresc!

Ioana Pertea

Foto copertă: Familia Ioanei

Și tu poți scrie la Emigrantul! Trimite-ne textul printr-un mesaj privat pe inbox Emigrantul sau la redactia@emigrantul.it și textul tău poate fi publicat!