miercuri , 18 octombrie 2017
660×220 transfero.ro

Sirop de GHIMBIR, CIMBRU ȘI BUSUIOC cu miere, la rece

Acest sirop este nemaipomenit în sezonul rece, când traversăm episoade de răceală, gripă, tuse, durere în gât sau congestie nazală ori pectorală.

Poate fi dat și copiilor, cu moderație însă, doar celor mai mărișori.

Puteți folosi orice fel de mirodenii doriți. Cimbrul este eficient în tuse și dureri de gât, și în plus are efecte energizante.

Busuiocul este de asemenea o plantă aromată benefică pentru sistemul respirator, precum și pentru sistemul nervos. Se poate folosi și oregano.

Ghimbirul este antiinflamator și imunostimulent cu efecte uimitoare asupra aparatului digestiv și respirator.

Ingrediente:

  • 1 rădăcină de ghimbir
  • 1 litru de apă
  • 4-5 crenguțe de cimbru uscat
  • 2 crenguțe de busuioc uscat
  • 1-2 linguri de oregano mărunțit
  • 4 steluțe de anason
  • 600-700 g de miere

Preparare:

Se spală rădăcina de ghimbir și se taie în felii mici. Se fierbe ghimbirul mărunțit circa 20-30 de minute.

Se strecoară și în ceaiul obținut se adaugă bucățile de anason rupte mărunt, cimbrul și busuiocul. Se pune capacul și se lasă la infuzat încă 20-30 de minute. Se strecoară ceaiul (nu clocotit, doar puțin fierbinte) și se adaugă mierea lichidă. Se amestecă până ce mierea se dizolvă complet.

Siropul se păstrează într-un borcan. Poate fi ținut la temperatura camerei dacă intenționați să-l consumați zilnic, până se termină.

  • 40ml de 3 ori pe zi

Sursa: LaTaifas