miercuri , 14 noiembrie 2018
660×220 Studio Mihaela Merchea

Străin

13000121_1004791912942378_7596047853316160602_n

 

 

 

 

Vasile Tudorache

 

M-am dus printre străini, lăsând în urmă satul,
Pentru trei luni, atunci, un ceas măcar mai mult…
Dar 15 ani s-au dus și greu îmi e oftatul
Că-n primăvară cucul nu pot să-l mai ascult.

Copiii mei, săracii, erau micuți, țin minte,
Soția, o copilă firavă și frumoasă,
Ne-am sărutat în lacrimi, printre ceva cuvinte
Ieșind îngândurat pe ușa de la casă.

Fetița cea mai mare a plâns ieșit din fire,
Soția pe cea mică o tot strângea la piept,
Apoi ne-am despărțit așa, c-o presimțire,
Că pentru-a reveni ani mulți o să aștept.

Cu pașaportu-n mână, emoții, și cu teamă,
Plecam spre nicăieri, totu-mi era confuz…
Am mers mai multe ore s-ajungem la o vamă
Cu alții triști ca mine, într-un autobuz.

Un mic control și gata, plecam din România,
Mă tot uitam în urmă spre micul Păulești,
Nu prea știam atunci ce e democrația,
Nici azi n-am înțeles, că tot o slugă ești.

Un muncitor eu sunt, așa e felul meu,
Am îndurat destul, prea multă umilință!
Prin toate am trecut, e mare Dumnnezeu!
Nu ai cum izbuti dacă nu ai credință.

Copiii mi-au crescut, soția-i lângă mine,
Am fost izvor de bani dar am muncit din greu,
Aici nu sunt de-a lor ,acasă-mi spun „străine”,
Iar ochii mei privesc spre Păulești mereu…