marți , 18 septembrie 2018
660×220 Studio Mihaela Merchea

Studiu alarmant: 20% din români suferă de tulburări psihice

Cifrele actuale arată că 20% din români suferă de tulburări psihice. Cele mai multe cazuri apar la adulţi, la persoanele cu vârsta peste 18 ani. Din cauza tulburărilor psihice mulţi ajung să aibă probleme de sănătate mintală, să aibă probleme în societate şi în viaţa profesională, să aibă dificultăţi de comunicare cu persoanele din jur sau din familie şi chiar să-şi piardă locul de muncă. Din păcate, numărul bolnavilor psihici este în creştere. Este foarte simplu să recunoşti un astfel de bolnav, pentru că nu mai vrea să socializeze, stă numai în pat, se simte foarte trist, este mereu fără chef de viaţă şi poate avea şi alte simptome care sunt caracteristice fiecărei boli în parte.
Cele mai frecvente tulburări psihice sunt:
Anxietatea
Depresia
Insomnia
Tulburările compulsive
Tulburări somatoforme
Tulburări de stres posttraumatic
Tulburările care apar din cauza excesului de alcool
Tulburările care apar din cauza consumului de droguri
Tulburarea bipolară
Tulburările psihotice
Tulburările de alimentaţie.

Anxietatea apare din cauza stresului

Foarte mulţi români ajung să aibă stări de anxietate, dereglări ale sistemului nervos, tulburări ale sistemului endocrin din cauza consumului de alcool, tutun sau droguri, al nopţilor pierdute şi al alimentaţiei nesănătoase de tip fast-food. Din cauza stresului românii ajung să sufere de anxietate, aceasta fiind o reacţie normală a organismului uman în situaţii stresante. Statisticile arată că milioane de oameni suferă de anxietate cronică. Din cauza numărului mare de cazuri, anxietatea a ajuns să fie considerată boala secolului în care trăim. În SUA sunt mai mult de 40 de milioane de oameni cu anxietate cronică.

Depresia netratată poate duce la suicid

Mai mult de 2 milioane de români suferă de depresie. Potrivit rapoartelor realizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, numărul oamenilor care au stări depresive este în creştere. Persoanele care nu au suferit niciodată de depresie probabil nu-şi dau seama cât de gravă este această boală. Depresia a devenit o boală frecventă în lume. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii numărul de oameni din întreaga lume afectaţi de depresie a ajuns la 350 de milioane. Depresia este chiar o boală, iar simptomele ei sunt destul de clare pentru a fi recunoscute de oricine. Oamenii depresivi sunt conştienţi de boala lor, dar reuşesc cu dificultate să treacă peste ea. Uneori ajung să sufere de depresie foarte mulţi ani, iar acest lucru poate să afecteze şi viaţa persoanelor din jur (care sunt sănătoase). Din păcate, oamenii ignoră această suferinţă şi nu recurg la tratament medical. Depresia poate duce la dezechilibre psihice extreme din cauza faptului că în creier apare un deficit de substanţe chimice, din care fac parte epinefrina, dopamina, norepinefrina şi serotonina.

Citește mai mult: adev.ro/p543n3