miercuri , 16 august 2017
660×220 transfero.ro

Testament în favoarea badantei. Informații pentru badantele extrem de norocoase

În Italia sunt sute de mii de badante, majoritatea românce. Dacă ai decis să faci această muncă cu toate sacrificiile care o comportă (și avantaje, să o spunem drept) îți dorești să ai parte de o familie care să te trateze cu respect, să ți se acorde toate drepturile prevăzute de contract, să îți primești banii cuveniți la încheierea contractului (prin moartea angajatorului, de exemplu). Ei bine, dacă toate aceste condiții sunt îndeplinite te consideri o persoană norocoasă. Norocoasă, pentru că de multe ori nu se întâmplă așa…

Existp însă și badante EXTREM DE NOROCOASE: cele în favoarea cărora angajatorul  face un testament prin care dă dispoziții ca, după moartea lui, badantă care l-a îngrijit cu devoțiune să aibă o parte sau totalitatea averii lui.

Legea italiană spune că o persoană poate nomina pe cineva “erede universale” lasând prin testament INTREGUL PATRIMONIU numai în situația în care defunctul nu are moștenitori direcți (soț/soție și/sau fii și copiii lor). Aceștia nu pot fi dezmosteniți, conform legii. Cu toate acestea, defunctul poate dispune prin testament de O COTA (numită cota disponibilă) pe care o poate lasa cui dorește după moartea sa chiar și în situația existentei acestor moștenitori. În general această cotă este de ½ sau 1/3 din totalul patrimoniului persoanei decedate, în funcție de numarul moștenitorilor.

Chiar dacă un bătrân este singur și face testament în favoarea ta, TE asigur că după moartea sa vor aparea rude îndepartate (acele persoane care ar primi moștenirea dacă nu ar exista testament) de care n-ai auzit niciodată și care vor contesta testamentul. Același comportament din partea moștenitorilor direcți dacă testamentul dispune o cotă în favoarea ta.

Ceea ce inițial ti s-a părut un mare noroc, se poate transforma într-un adevărat calvar care poate să nu-ți aducă niciun beneficiu bănesc dacă nu știi sa-ți tutelezi drepturile.

Câteva scurte exemple pe aceasta temă din activitatea soției mele, avocata Carmen Madlen Nedea din Bologna:

  • O româncă primește mostenire prin testament întreaga avere a unui bătrân, văduv și fară copii. Imediat apar nepoții îndepartați care îi oferă badantei o sumă de bani (vreo 10.000 de euro) ca să renunțe la testament. Românca este tentată să accepte dar vrea să se sfătuiască întâi cu un avocat. Se duce inițial la un avocat italian, ajunge în cele din urma la soția mea care o sfătuiește să nu accepte propunerea. Nepoții atacă testamentul în instanța, acuzând badanta de fals, înșelaciune, etc. După 3 ani soția mea câștigă procesul. Valoarea moștenirii badantei: 1,5 milioane euro.
  • Bătrân cu moștenitori lasă prin testament un apartament badantei (asa-zisa cota disponibila). Moștenitorii nu sunt de acord, pun avocat și amenință atacarea testamentului. Avocații discută între ei și se ajunge la un acord. Badanta își primește după 6 luni apartamentul. Valoare: circa 150.000 euro.
  • O româncă slujeste cu credință timp de 15 ani o familie de bătrâni foarte bogati. Aceștia sunt foarte mulțumiți și o asigură că o vor răsplăti după moartea lor cu 100.000 euro. O fac doar verbal, fără să lase un testament. Între timp bătrânii mor aproape în același timp. Moștenitorii iau întreaga avere și aduc mulțumiri badantei. Mulțumiri din gură, adică. Nu există testament și ea nu câștigă nimic în afara drepturilor prevăzute de contract. A venit la soția mea dar nu se poate face nimic din punct de vedere legal.

Câteva sfaturi utile în aceste situații:

  1. Nu vă multumiți cu promisiuni. Dacă bătrânul își manifestă intenția să îți lase ceva după moartea lui, roagă-l respectuos să facă un testament.
  2. Eliberarea unui certificat medical care să ateste că persoana respectivă are discernământ este extrem de util. Explică angajatorului că acest certificat are rolul de a preveni atacarea testamentului care reprezinta ultimele sale dorințe.
  3. Asigura-te că testamentul este valabil. În acest sens contactează un avocat înainte de decesul testatorului. Un testament cu vicii de procedură nu are valoare.
  4. Nu discuta cu ceilalți moștenitori decât prin intermediul unui avocat. Chiar dacă sunt persoane de treabă, vor încerca ca tu sa iei cât mai puțin.
  5. Nu plăti anticipat un avocat. În general se concordează un onorariu de succes pe care îl vei plati după ce vei obține drepturile derivate din testament. Este totuși util să ai bani deoparte pentru anumite cheltuieli pe care nu le anticipează niciun avocat: taxe de timbru, evaluari, medieri legale, etc.
  6. Taxe de moștenire. După ce vei prelua moștenirea vei avea de plătit 8% din contravaloarea ei statului italian.
  7. Acest ultim sfat este subiectiv și poți să nu ții cont de el: în general italienii sunt foarte revoltați când un străin primește o moștenire. Inclusiv avocații italieni. De aceea, în cazul unui proces, avocatul părții adverse va fi foarte incisiv în timp ce avocatul tău italian- mult mai puțin. Apelează la un avocat italian pe care-l cunoști bine sau la unul român cu drept de exercițiu în Italia, care înțelege sacrificiile muncii pe care ai prestat-o.

Dacă dorești informații suplimentare pe aceasta temă, avocata Carmen Madlen Nedea se ocupă de aceste situații. Scrie la info@studiolegalenedea.it sau consulta website www.studiolegalenedea.it.

Sorin Nedea

sorin.nedea@gmail.com