660×220 Studio Mihaela Merchea

„The Daily Telegraph” a alcătuit o listă cu 16 state care nu au armată

The Daily Telegraph este un ziar din Marea Britanie înființat în anul 1855 și are un tiraj de 871.598 exemplare zilnic.

Vatican – 840 locuitori

Cel mai mic stat din lume, Vaticanul a avut forțe armate pentru a-l proteja pe Papă și țara, dar Papa Paul al VI-lea a abolit forța militară în 1970. De vreme ce Vaticanul se află la Roma, Italia este cea care îl va apăra.

Costa Rica – 4,9 milioane de locuitori

În 1948, după victoria în Războiul Civil, țara a hotărât să nu mai aibă forță armată. În fiecare an, Costa Rica sărbătorește Ziua Abolirii Armatei la 1 decembrie. Poliția este cea care se îngrijește de securitatea internă a țării. Costa Rica este gazda a United Nations University for Peace (care s-ar putea traduce ca Universitatea pentru Pace a Națiunilor Unite) și a fost catalogată ca cea mai fericită țară din lume.

Liechtenstein – 38.000 de locuitori

Această țară a renunțat la armată în 1868 pentru a economisi bani. Tot aici este permisă existența unei armate, dar numai pe perioadă de război, ceea ce nu s-a întâmplat până acum. Are al doilea cel mai mare produs intern brut din lume pe cap de locuitor (după Qatar) și una dintre cele mai mici rate a șomajului.

Samoa – 195.000 de locuitori

Nu s-a înregistrat existența vreunei armate aici încă de la formarea acestei națiuni. Dar dacă arhipelagul s-ar afla vreodată sub atac, Noua Zeelandă a promis că o va apăra.

Andorra – 77.000 de locuitori

Andorra nu a mai fost parte a unui război de peste 1.000 de ani, ceea ce este foarte bine pentru că nu are armată. În cazul în care s-ar întâmpla ceva, Andorra dispune însă de tratate de apărare încheiate cu Franța și Spania. Țara are totuși o armată foarte mică pentru ceremonii, iar legile țării sunt apărate de poliție.

Dominica – 74.000 de locuitori

Această națiune din Caraibe nu mai are armată din anul 1981. Recent, țara a fost devastată de uragane.

Tuvalu – 11.000 de locuitori

Tuvalu face parte din Commonwealth și nu a avut niciodată armată. Nici nu ar avea de ce: insula are resursele naturale limitate și nu este localizată într-o zonă de importanță strategică, aflându-se în Oceanul Pacific. Totodată, populația este mică.

Grenada – 107.000 locuitori

Grenada și-a câștigat independența față de Marea Britanie în 1974. Țara a fost invadată de SUA în 1983 și de atunci Grenada nu a mai avut armată. O forță paramilitară care face parte din Royal Grenada Police Force asigură siguranța internă.

Kiribati – 114.000 de locuitori

Această națiune formată din trei grupuri de insule este o altă țară care nu are armată. Se poate baza însă pe Australia și Noua Zeelandă, dar și Poliție, în cazul unui atac.

Nauru – 13.000 de locuitori

Australia este responsabilă și pentru menținerea păcii în Nauru, deși țara are poliție pe care se poate bizui. Poliția rutieră are însă o misiune foarte ușoară, pentru că țara are numai 30 de kilometri de drumuri.

St.Lucia – 178.000 de locuitori

Această țară din Caraibe are două forțe paramilitare mici, dar nu are o armată reală. Este protejată de Regional Security System – un organism care apără și alte state precum Antigua și Barbuda, Barbados, Dominica, Grenada, St. Kitts și Nevis și St.Vincent și Grenadine. Fiecare poate apela la ajutorul celorlalte atunci când au nevoie.

St.Vincent și Grenadine – 110.000 de locuitori

Siguranța în țară este asigurată de Special Service Unit, în timp ce apărarea este asigurată de protocolul despre care am vorbit mai sus.

Insulele Solomon – 599.000 de locuitori

După o perioadă de neliniște în anul 2006 și o intervenție a Australiei și Noii Zeelande, nicio forță armată nu a mai fost menținută în Insulele Solomon. Este țara care are unele dintre cele mai frumoase recifuri de corali.

Insulele Marshall – 53.000 de locuitori

Nici aici nu vom întâlni vreo armată. Și, cinstit vorbind, insulele Marshall nici nu ar avea nevoie de vreuna. Statele Unite, care are a doua cea mai mare armată din lume, este responsabilă pentru apărarea țării datorită unui pact cu aceasta.

Micronesia – 105.000 de locuitori

Această țară, care este formată din nici mai mult nici mai puțin de 600 de insule, este și ea apărată de SUA, prin același pact încheiat ca în Insulele Marshall.

Palau – 22.000 de locuitori

O altă națiune fără armată din Pacific, paradisul scafandrilor. Țara este apărată de SUA prin același pact semnat și de Insulele Marshall și Micronesia.