marți , 21 noiembrie 2017
660×220 transfero.ro

Un român din Italia s-a întors în România ca să se facă cioban

Tânărul a lucrat timp de opt ani în Italia în publicitate și a decis să se întoarcă în România şi să-şi încerce norocul într-o cu totul altă direcţie. A cumpărat 200 de oi şi şi-a făcut stână într-o comună din Prahova, iar acum este cioban cu acte în regulă.

Rareş Constantinecu are 30 de ani și s-a născut într-o comună din judeţul Olt. După terminarea studiilor unde s-a specializat în marketing şi publicitate a plecat în Italia unde a lucrat timp de opt ani de zile în domeniul pe care îl stăpânea cel mai bine: publicitate.

Acolo a întâlnit o tânără româncă pe care a cerut-o de soţie, iar la puţin timp au decis să se munte înapoi în ţară unde să înceapă o afacere care să aibă la bază ceva tradiţioal, autentic românesc. Aşa că, de la publicitate, Rareş a ajuns cioban.

„Am vrut să facem ceva al nostru şi ne-am întors din Italia şi am început să creştem oi şi vaci. Am avut 200 de oi, dar am mai vândut din ele. Acum mai avem 120 de oi şi 14 vaci. Am început afacerea de la zero pentru că nu am ştiut nimic despre acest sector, dar acum putem să spunem că ne pricepem”, a declarat Rareş Constantinescu.