miercuri , 18 octombrie 2017
660×220 transfero.ro

Unt de nuci făcut în casă

Untul de nuci făcut în casă este extrem de gustos, sățios și nu este deloc costisitor. În plus, se prepară extrem de ușor; în maximum patru minute este gata. Pentru a pune în practică această rețetă avem nevoie doar de un robot de bucătărie și de câteva ingrediente.

Ingrediente necesare pentru unt de nuci făcut în casă:

3 căni cu nuci
1 linguriță de scorțișoară
3-4 linguri de  miere (sau sirop de arțar)
1 vârf de sare

Unt de nuci făcut în casă – metoda de preparare:

Cele trei căni cu nuci se pun într-un robot de bucătărie și se macină timp de un minut, un minut și ceva. Trebuie să fiți atenți și dacă nucile se lipesc de pereții vasului robotului de bucătărie, să-l scuturați din când în când. Astfel, vă veți asigura că toată cantitatea de nuci este măcinată așa cum trebuie și nu veți întâmpina și bucăți de nuci nepisate.

După ce a avut loc procesul de măcinare, se adaugă mierea (sau siropul de arțar, după caz), scorțișoara și praful de sare. Apoi, acest mixt se mai procesează încă 1-2 minute până când nucile măcinate încep să se lipească și să își elibereze uleiul.

Untul de nuci făcut în casă se poate păstra la frigider maximum trei săptămâni

Pune untul de nuci făcut în casă în borcănele și păstrează-le la frigider dar nu mai mult de trei săptămâni.

Untul de nuci făcut în casă este de acum gata și puteți deja să-l degustați. Așa cum am spus și la început este o rețetă care se face foarte ușor. Mesele de dimineață vor fi de acum mai gustoase cu sandvișurile  cu unt de nuci făcut în casă peste care se pot pune felii de banane. De asemenea, untul de nuci făcut în casă se mai poate servi pe felii de mere coapte sau pus în smoothie-urile preferate.

Poftă bună!

Sursa: http://clickpoftabuna.ro/reteta-zilei/unt-de-nuci-facut-in-casa/index.html