100 de cărți românești donate bibliotecii din Trentino (Italia)

Vineri, 1o februarie, la Consulatul General al României din Milano, 100 de cărți românești au fost donate Bibliotecii din Trentino. Inițiativa aparține dott Maurizio Passerotti, consulul onorar al României în Trentino Alto Adige, o persoană foarte activă în raporturile italo-române care s-a gândi că, dată prezența masivă a românilor în această regiune, ar fi nevoie și de cărți în limba lor.

Cărțile au fost donate de către Centrul Cultural Italo-Român și sunt volume de istorie, literatură, filosofie sau pentru copii și vor îmbogăți sectorul cărților de limbă străină al bibliotecii orașului.

La eveniment a fost prezent și consulul general al României, Adrian Georgescu.

“Cultura dezvăluie lucrurile cele mai frumoase ale identității unui popor iar România are multe lucruri de oferit iar noi suntem mândri să le aducem la cunoștința oamenilor, români sau italieni” a spus dott. Maurizio Passerotti la întâlnire.

Amintim că aici există Editura Rediviva, o inițiativă românescă de excepție care de ani de zile donează cărți școlilor, bibliotecilor, universităților și închisorilor din Italia care au fost interesate și au cerut.

Violeta Popescu – culturaromena.it