100 de dolari noi!

Noua bancnotă de 100 de dolari – cum arată, ce măsuri de siguranţă are şi la cât a urcat preţul de producţie al fiecărei bancnote

Trezoreria Statelor Unite ale Americii a început, marţi, distribuirea noilor bancnote de 100 de dolari, considerate a fi cele mai sigure din lume. Măsurile de siguranţă care să împiedice contrafacerea bancnotele au dus, însă, la creşterea “preţului” acestora. Dacă până acum pentru fiecare bancnotă se plăteau 7,8 cenţi, pentru fiecare dintre cele 3,5 miliarde de noi bancnote tipărite se plăteşte 12,5 cenţi.

Acest preţ este justificat, cum am mai spus, de noile măsuri de siguranţă care să facă hârtia de 100 de dolari dacă nu imposibil, oricum foarte foarte greu de falsificat.

Dar iată care sunt aceste elemente de siguranţă:

Bandă de siguranţă 3D. Are desenate nişte clopoţele pe ea, dar când o mişti imaginea se schimbă şi scrie 100. Banda de siguranţă nu este tipărită, ci este inserată în aceasta.

Clopot în călimară – pe partea din faţă este imprimat un clopot într-o călimară care îşi schimbă culoarea din verde în roşu dacă mişti bancnota.

Portret transparent – Când te uiţi în lumină, în partea dreaptă se poate vedea un portret al lui Benjamin Franklin. Portretul este vizibil de pe ambele părţi ale bancnotei.

Element de siguranţă. Este o bandă invizibilă ochiului liber, dar care apare atunci când te uiţi la bani în lumină. În plus, dacă te uiţi la ea cu  UV are culoarea roz. Pe ea scrie US şi 100.

Culoare schimbătoare la numărul 100. Culoarea numărului 100 de pe bancnotă se schimbă din roşiatic în verde dacă mişti colţul din dreapta jos.

“100 de aur”. Pe spate scrie cu litere foarte mari, aurite, 100, pentru cei care au probleme cu vederea.

Microtipărituri – pe gulerul jachetei lui Benjamin Franklin scrie cu litere foarte foarte mici THE UNITED STATES OF AMERICA, iar în spaţiul gol din dreapta scrie USA 100 şi ONE HUNDRED USA.

Cerneală în relief – cerneala de pe umărul lui Franklin este aspră la pipăit.

Sursa: gandul.info