15 august 1714 – Constantin Brâncoveanu este decapitat la Istanbul

61515342În ziua Sfintei Marii Mari, acum 299 ani, după ce sunt duși pe jos până la locul execuției, fiii, ginerele și domnitorul Constantin Brâncoveanu sunt executați în fața sutanului www.historia.ro

1595: Oastea otomană ocupă Bucureştii. Unele biserici sunt transformate în moschei, iar mănăstirea lui Alexandru Vodă este fortificată.
1714: A murit Constantin Brâncoveanu, domn al Ţării Româneşti (n. 1654). Constantin Brâncoveanu a fost executat împreună cu cei patru fii ai săi (Constantin, Ştefan, Radu şi Matei) şi cu sfetnicul Ianache Văcărescu. La acest deznodământ au contribuit şi intrigile familiei Cantacuzino. Pentru felul cum au murit, cu toţii sunt veneraţi de către Biserica Ortodoxă Română, care i-a canonizat sub numele de Sfinţii Mucenici Brâncoveni în 1992. Descendenţa domnului a fost asigurată de copiii fiicelor sale şi ai lui Constantin II, la mijlocul secolului al XIX-lea putând fi număraţi peste două sute de urmaşi direcţi în viaţă. În 2014, cu prilejul împlinirii a trei sute de ani de la martiriu, rămăşiţele pământeşti ale domnului au fost dezgropate şi plasate într-o raclă, care este expusă la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti.
1769: S-a născut Napoleon Bonaparte, împărat al Franţei (d. 1821)
1870: În „Convorbiri Literare” a fost publicat poemul eminescian „Epigonii”

.
1902: Este aniversată pentru prima dată în România Ziua Marinei Române, strâns legată de sărbătoarea religioasă a Sfintei Maria, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni.
1931: A apărut primul număr al ziarului „Scânteia”.
1945: Împăratul Hirohito anunţă la radio capitularea necondiţionată a Japoniei.
1947: Proclamarea independenţei Indiei. Sărbătoare naţională.
1947: În România se adoptă o nouă reformă monetară. În sume limitate, în funcţie de profesia deţinătorilor, schimbarea banilor s-a facut la raportul de 20.000 lei vechi pentru 1 leu nou. Familiile de ţărani puteau schimba cel mai mult: 5 milioane de lei, iar dacă aveau dovada că au livrat statului cota de produse mai aveau voie să schimbe în plus 2,5 milioane. Urmau apoi salariaţii, pensionarii şi cei cu profesii liberale recunoscute oficial, cu 3 milioane de lei. Restul a avut dreptul să schimbe 1,5 milioane de lei vechi. Sumele neschimbate s-au blocat în conturi.
2007: Un cutremur puternic de magnitudine 8 a lovit coasta Pacificului devastând Ica şi diferite regiuni ale Peru omorând 514 oameni şi rănind 1090.