23.267 de români cer demisia ministrului de externe Titus Corlățean

Senza titolo-1La ora 12, ora Italiei, 23.267 de români solicitaseră, prin intermediul unei petitii online, demisia ministrului de Externe Titus Corlatean după scandalul generat de proasta organizarea secțiilor de votare din diaspora.

”Este inadmisibil! Incompetenta demonstrata de Titus Corlatean in indeplinirea functiei publice pe care o ocupa este de domeniul penalului – art. 385, alin. 1 Cod Penal, avand in vedere ca “erorile” care au aprut au avut ca rezultat imposibilitatea a mii de romani de a-si exercita dreptul constitutional la vot”, scrie inițiatoarea petiției, Andreea Rusu în textul petiției.

De asemenea, ea precizează că cetatenii romani au stat la cozi interminabile in toata Europa, ajungand sa voteze dupa patru sau cinci ore.

Până la ora transmiterii acestei știri, petiția a fost semnată de 23.267   de persoane și a primit comentariile a 1314 de cetățeni.