22 decembrie 1989 – Fuga lui Ceauşescu

Pe 22 decembrie 1989, cu 28 de ani în urmaă, zeci de mii de bucureşteni au ieşit în stradă şi i-au forţat pe soții Ceauşescu să fugă cu un elicopter. Așa a început Revoluţia Română, care a dus la schimbarea regimului comunist.

A avut loc ultima ședință a Comitetului Central la sediul PCR. Nicolae Ceaușescu a anunțat că a instituit stare de urgență în toată țara și că a preluat controlul Armatei. Astfel, niciun grup mai mare de cinci persoane nu avea voie să se adune în stradă.

Muncitorii de pe marile platforme au ocupat încă de dimineaţă Piaţa Universităţii.

Puțin după ora 12.00, Nicolae Ceaușescu și soția sa, Elena, cei care au condus România timp de 44 de ani, zburau de pe acoperișul clădirii fostului Comitet Central al Partidului Comunist Român (PCR), se adunaseră mii de oameni care scandau: „Libertate!”.

Înainte de ora 14.00 a zilei de 22 decembrie 1989, Ion Iliescu era recunoscut ca succesor al lui Nicolae Ceaușescu și sprijinit de Armată, Ministerul de Interne și Securitate.

Potrivit statisticilor oficiale, la Revoluţie, 1.142 de persoane şi-au pierdut viaţa, 3.138 au fost rănite, iar 760 de oameni au fost reţinuţi.

Războiul de stradă cu inamici a căror identitate rămâne şi astăzi, cel puţin în parte, necunoscută s-a încheiat în 25 decembrie 1989, când Nicolae şi Elena Ceauşescu, prinşi la Târgovişte, au fost executaţi în urma unui proces sumar, judecat de un tribunal militar.

Sursa: Mediafax, Wikipedia