22 septembrie – Echinocțiul de toamnă

Echinocţiul de toamnă 2017 va avea loc pe 22 septembrie, la ora 23.01 şi reprezintă debutul toamnei din punct de vedere astronomic.

În acest moment, ziua scade treptat, iar noaptea devine din ce în ce mai lungă, până la solstiţiul de iarnă, marcat pe 22 decembrie. Astăzi, longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180°.

ECHINOCŢIU DE TOAMNĂ 2017. Punctul echinocţiului de toamnă, numit şi „punct autumnal” , se află pe sfera cerească la intersecţia eclipticii (ce reprezintă proiecţia pe sfera cerească a planului orbitei Pământului) cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la aceasta dată, trecând din emisfera nordică a sferei cereşti în cea sudică.

Aflându-se deci la această data în dreptul ecuatorului ceresc, Soarele va răsări şi va apune chiar în punctele cardinale est şi vest, durata zilelor fiind astfel egală, indiferent de latitudine, cu cea a nopţilor.

ECHINOCŢIU DE TOAMNĂ 2017. Singurele excepţii le întâlnim în regiunile polare, în zona polului nord incepând lunga noapte polară, iar în cea a polului sud Soarele ivindu-se deasupra orizontului, timp de 6 luni, până la momentul echinocţiului de primavară.

Mediafax