25 noiembrie – Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeii

La 25 noiembrie, în fiecare an, este marcată Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței Asupra Femeilor. Au loc manifestații și acte de condamnare a diverselor forme de violență îndreptate asupra femeilor în toată lumea. Violenţa împotriva femeilor este una dintre cele mai răspândite încălcări ale drepturilor omului.

În anul 1999 prin rezoluţia din 54/134 din 17 decembrie ONU a stabilit data de 25 noiembrie pentru a marca această zi. De asemenea, ONU invită guvernele, organizaţiile internaţionale şi neguvernamentale să organizeze activităţi menite să trezească conştiinţa publică în faţa acestor probleme.

Violența împotriva persoanelor de sex feminin a fost o problemă apărută încă din cele mai vechi timpuri, femeia fiind considerată inferioară bărbatului și de multe ori fiind asuprită și discriminată, ceea ce a fost, este și va fi un fapt dăunător pentru societate în genere. Or, în contextul în care se urmărește progresul în mai multe domenii, combaterea HIV/Sida, eradicarea sărăciei și nu în ultimul rând, pacea și securitatea în întreaga lume, e absolut inacceptabil ca femeile să fie victime ale violenței domestice.

Datele statistice arată că 35 % dintre femeile din toată lumea au fost victime ale violenței fizice sau sexuale. Mai mult, la nivel global, 1 din 3 femei au fost supuse violenței domestice și s-a constatat că această formă de dezumanizare omoară mai mult femei decât o fac accidentele rutiere.

Lasă un răspuns