259 proiecte depuse la DRP – sesiunea de înscriere s-a încheiat

❗️Departamentul pentru Românii de Pretutindeni anunță încheierea primei sesiuni de depunere a proiectelor pentru finanțare, aferente anului 2020. 📝Au fost depuse 2️⃣5️⃣9️⃣de proiecte destinate românilor din afara granițelor României. 🌏

       📍În urma prelungirii termenului-limită de depunere, de la 3️⃣1️⃣martie la 1️⃣5️⃣aprilie 2020, numărul proiectelor înscrise pentru finanțare a crescut cu peste 150%.🆙 Prelungirea a venit în sprijinul celor care au avut nevoie de mai mult timp pentru a-și adapta proiectele la contextul creat de pandemie și de instituirea situației de urgență în multe țări. Ei au răspuns apelului DRP de a ține cont de restricțiile și limitările din statele în care se află și de a gândi activitățile în special pentru mediul online. Totodată, solicitanții au răspuns nevoii de solidaritate între românii din România și cei din diaspora, într-o perioadă care ne pune la încercare pe toți.

       📍Cele mai multe dintre proiectele depuse sunt pe domeniile Educație, Reintegrare și Mass-media.

       📍🆕Pilonul “Reintegrare” reprezintă o noutate, fiind destinat facilitării inserției și reinserției sociale și pe piața muncii a cetățenilor români cu reședința sau domiciliul în străinătate, restabilirii acestora pe teritoriul României, atragerii oamenilor de afaceri români din diaspora pe piața din România, precum și facilitării inserției în mediul școlar a copiilor români reveniți în țară din diaspora.

       📍🔜Documentele depuse vor fi analizate la nivelul DRP, urmând să se stabilească proiectele eligibile și finanțările acordate.

   Comunicat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni