Când n-oi mai fi

   

Liuba Lavric-Botezatu

Când n-oi mai fi

Când n-oi mai fi – voi fi pământ, voi fi cuget, voi fi gând,

Voi fi spirit, duh curat, cu iubire-îmbălsămat.

Voi fi iarbă, voi fi grâu colo’n margine de râu.

Voi fi frunză, voi fi Dor, voi fi șopot de izvor.

Voi fi Pasăre Măiastră pe întinderea albastră –

Voi fi zborul peste nor – voi fi șoaptă de amor.

Voi fi nimeni – nimenea, după vrerea mea și-a ta.

După voia tuturor – voi fi cânt nemuritor.

Voi fi puls de germinare – fericit de cine-l are.

Fericit de neamul meu, veșnic viu în Dumnezeu.

Când n-oi mai fi – voi fi pământ, voi fi cuget, voi fi gând,

Voi fi iarbă, voi fi crin, voi fi dor de-al meu destin.

Voi fi zbor spre cele sfinte – voi fi cânt printre morminte.

Voi fi zâmbet, voi fi plâns, voi fi dor de neînvins!

Voi fi dor de cele sfinte, răsfirat printre cuvinte.

Voi fi geamăt, voi fi cânt, voi fi tot ceea ce sunt…

De la munte pân’ la mare voi fi dor de resemnare –

Voi fi Lună, voi fi Stea, voi fi dor de Țara mea.

Când n-oi mai fi – voi fi cuvânt! Voi fi tot ceea ce sunt.

Da, da, să știți, voi fi Cuvânt – Spirit, Cuget și Duh Sfânt…

Și voi trăi. Eu voi trăi – și atunci când n-oi mai fi!

Lasă un răspuns