A cui eşti tu, fetiţă? A României!

M-am rătăcit odată, aveam vreo 5 ani, frate-meu mă lăsa de obicei în faţa grădiniţei şi pleca.

În acea zi am intrat în curtea pustie şi am aflat că toţi copiii erau acasă, un cerc pedagogic sau ceva de genul ăsta, fusesem bolnavă şi nu ştiuseră ai mei. Imediat am ieşit pe trotuar, m-am uitat în stânga, în dreapta şi-am început să merg aşa, fără să ştiu încotro, să smiorcăi şi să dau imediat într-un plâns cu urlete.

Mergeam plângând, teama mă paralizase, de abia mişcam picioarele.

O femeie care stătea prin faţa curţii ei a apărut de după un gărduţ şi m-a întrebat scurt:

– A cui eşti tu, fetiţă?

A avut răbdare să-mi revin, a repetat întrebarea, am răspuns frumos, m-a întrebat pe ce…

Citiți continuarea pe: aquiahora.ro