Acceptăm că suntem invidioși?


Citat-Tudor-Musatescucorina vatafu

Corina F. Vătavu _________

Unde duce confruntarea dintre noi şi alţii ?

Unele vicii umane sunt într-adevăr foarte atractive: pofta, lăcomia, lenea. În timp ce ne răsfățăm cu aceste situații în care ne simțim teribil de bine, observăm că e foarte greu să părăsim ”păcatul” și să ne întoarcem pe calea bună.

Dar există un cusur care ar putea fi confundat foarte usor cu ”virtutea”. E vorba de invidie.

Invidia este de fapt un resentiment pe care-l simți față de cineva care are ceea ce vrei tu să ai: bogăție, frumusețe, bunăstare, o promovare, admirația colegilor sau amicilor. Este o ecuație pe care practic, puțini o pot evita, fiindcă invidia te face să te simți mic și inferior.

PUBLICITATE CREDITE EXTRABANCA

Dar de fapt de unde apare acest simțământ?

Invidia a existat dintotdeauna, o găsim în Biblie, o găsim în cărțile cu povești și legende, o găsim și-n zilele noastre.

Ştiaţi că acest sentiment este experimentat însă pentru prima oară în familie? Ei bine, părinții ar trebuie să acorde mai multă atenție pentru a nu face diferențe în rândul copiilor și pentru a putea preveni sentimentelor intense (precum invidia, gelozia), atacând seninătatea din casă de până atunci.

Citat-Tudor-MusatescuEa naște dintr-o confruntare între noi și alții. În plan social, invidia nu place nimănui, de aceea e negată mereu. Și evident că nu se fac confidențe pe această temă trăind în suferință. Expresia invidiei o găsim în mimică, în priviri, în ochi care te pătrund, te obsedează, te spionează, te admiră. Ați auzit de ”paloarea” invidiei?

Invidia este dorința de asemănare, de imitare sau de a depăși o persoană, dorința de a deține ceea ce au alții sau furia către cel ce posedă ceea ce vrem. Ea este îndreptată însă către persoanele care ne aseamănă, ca vârstă, profesiune, destul de apropiate nouă și nu de persoanele celebre.

O altă formă a invidiei este și admirația ascunsă în spatele unei ”măști surâzătoare”, în spatele unor complimente.

Dar de ce invidia e dezagreabilă? De ce ne este rușine să o recunoaștem? De ce e inacceptabilă?

Poate că răspunsul ar fi faptul că e greu de acceptat ideea de a nu valora mult… ideea de superioritate.

E drept că ”a râvni mental” la ceea ce are altul este un proces binecunoscut de către noi toți, este omenesc, iar astăzi ea există mai mult ca oricând. E la ordinea zilei și se găsește în orice domeniu.

Dar… dar are și o latură pozitivă. Așa cum minciuna ”albă”este inofensivă, invidia o putem împărți (de fapt, eu o împart) în invidie ”neagră” (răutate) și invidie ”albă” (constructivă). Și cum nu se poate înlătura din lume acest păcat, să încercăm să acceptăm că suntem invidioși, să recunoștem răutatea și să încercăm să nu ne risipim energia psihică.

Să înţelegem că suntem unici şi speciali, că suntem pe acest pamânt pentru a trăi propriile noastre experienţe. Nimeni nu e mai mult sau mai puţin special ca tine. Fiecare are strada sa de străbătut, important e să realizezi că eşti exact acolo unde ai dorit să fii, prin visurile şi gândurile tale, mai mult sau mai puţin conştiente.