Adio, bre! – versuri cu miros de sapă

„Aici mă scol la o cafea,/Nu borș cu mămăligă…”

Versurile vrânceanului Alexandru Paraschiv ilustrează noua realitate, departe ca spațiu și mod de cea lăsată acasă dar, cu toate acestea, în ele ”veți simți mirosul de sapă”.

11666248_587903721349467_5017263613419787241_n      De loc din Rădulești (Vrancea), „un sat înconjurat de apă” cum îi place să spună, Alexandru a emigrat în Italia, lângă Roma și scrie versuri frumoase în pauzele de muncă sau seara, obosit de drumuri și lucru. Muza are altă înfățișare aici, e italiană și ea, așa cum italiană este realitatea în care trăiește. Dar gândul și sufletul sunt acasă.

„Sunt din Rădulești, un sat din Vrancea, ne scrie Alexandru. Ciudat, fiind vorba de ținutul Vrancei. Un sat cu oameni hazlii și prietenoși, în care toți îi cunosteau pe toți. Un sat în care respectul era real, având în vedere că dacă nu dădeai bună ziua cuiva, te știa de needucat tot satul. Abia acum înteleg bogăția acestui sat. Comunicarea. Fiecare cunoșteam toate rudele celorlalți, problemele lor, întâmplările lor, bancurile, poveștile, tot. E o mare bogăție!

De aceea, din punct de vedere spiritual, mă consider un om norocos. Din satul meu provine poetul Vasile David, cântăreața de muzică populară Ionica Stan și cine știe câți alții va mai oferi. Am lăsat satul, pentru a deveni marinar. După douăzeci de ani de electrician de bord la NAVROM Galați, apele tulburi din țară m-au făcut să iau drumul pribegiei. Acum am devenit „labican”, mai precis, m-am oprit într-un orășel la porțile Romei, Labico, unde am fost adoptat ca unul de-al lor. Poezia, a fost întotdeauna alături de mine. E cea care nu caută prin buzunare! M-ar fi lăsat demult!

De vre-un an, la îndemnul prietenului meu Vasile David am scos la iveală câte ceva din ceea ce scriu (aproape tot!). Am fost publicat în trei antologii colective la Editura Națiunea. Până acum nu am fost vrednic de o carte de autor. Sunt sigur că veți simți mirosul de sapă din poeziile mele.”

Și chiar dacă gândul este acasă, la cei dragi sau la locurile părăsite, izul străinătății se simte în versurile sale:

Nu cred să mă întorc, pentru-a muri, acasă.
Aici îmi petrec viaţa, le las al meu destin.
Cînd eşti pribeag prin lume, un-te opreşti nu-ţi pasă,
Tot ceea ce contează, sa ai un trai senin.

Poezia propusă astăzi este una despre noile obiceiuri și năzuințe ale celor plecați, readaptați la viața de emigranți.

Adio, bre!

Nu m-aștepta că nu mai vin,
Nu mă convingi cu dorul!
Acum când am paharul plin,
De ce să-ntorc piciorul?

Te plângi că nu sunt printre voi,
Că vita cin’ ți-adapă?…
Eu chiui c-am scăpat de boi
Și nu mai trag de sapă.

Gândești că nu am ce mânca,
Și foamea-n burtă-mi strigă…
Aici mă scol la o cafea,
Nu borș cu mămăligă.

Mă plâng vecinii c-am plecat,
Și n-am agoniseală …
Eu am o lume de plimbat,
N-am timp de strâns în poală.

E drept că nu mi-am luat cai,
Cum socoteam de-acasă.

Dar merg pe stradă în Hyundai
Și nu mă duc la coasă.

Adio, bre, mă doare-n piept,
Mi-e dor de voi și luncă!
Dar m-am făcut băiat deștept
Și nu mai vreau opincă.

Alexandru Paraschiv