Adio drept la muncă automat în UK pentru cetățenii UE

      La trei luni și jumătate după Brexit, Camera Comunelor trece la fapte: este vorba de un nou sistem de imigrare, prin care se urmărește reducerea numărului imigranților – mai ales al celor slab calificați, potrivit romani.co.uk

       Camera inferioară a Parlamentului de la Londra a adoptat proiectul de lege prin care se pune capăt, în Marea Britanie, libertății de mișcare a forței de muncă europene. Documentul a fost adoptat cu majoritatea de voturi deținută de conservatorii premierului Boris Johnson. 351 de deputați au votat pentru noua lege, 252 împotriva ei.

Legea prevede că, începând din ianuarie 2021, cetățenii din UE, dar și din Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția nu mai au drept de muncă automat pe piața britanică a muncii. Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană anul acesta pe 31 ianuarie, după ce a făcut parte timp de 47 de ani din blocul comunitar. Până la sfârșitul anului este în vigoare o perioadă de tranziție, în care Regatul Unit rămâne parte din piața unică și din uniunea vamală, respectând în acest timp reglementările din UE.
Citiți continuarea pe: romani.co.uk