Airola – Jariştea : înfrăţire între două comune

Vrâncenii, cei mai numeroşi români din Italia, veniţi printre primii şi stabiliţi aici, nu şi-au uitat rădăcinile şi acum realizează înfrăţiri între localităţile de adopţie şi satele de origine.

Vă prezentăm un material preluat din cotidianul “Monitorul de Vrancea” căruia mulţumim.

O delegaţie din Jariştea a vizitat pentru trei zile localitatea italiană di Airola în vederea unei înfrăţiri între cele două localităţi. Vizita a fost organizată cu sprijinul Ambasadei României la Roma, în perioada 24 – 27 noiembrie. Localitatea Airola este situată în Campania, Benevento, la 37 kilometri de Napoli. Au fost vizitate mai multe obiective economice, precum o cramă de vinuri, o fermă de creşterea animalelor, dar şi una dintre cele mai sofisticate fabrici auto din Italia, unde este realizat din fibră de carbon modelul Alfa Romeo 4C. De asemenea, la Napoli, delegaţia din Jariştea s-a întâlnit cu reprezentanţii regionali pe agricultură.
 Primarul Cătălin Toma a condus delegaţia din care a făcut parte vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ionel Cel Mare, administratorul Moripan Alex, Nicuşor Epure, omul de afaceri Lucia Bolovan, avocatul Cătălin Duţă. Primarul Cătălin Toma a afirmat că a fost interesat de modul în care funcţionează administraţia publică din localitatea italiană, de modul în care sunt organizate serviciile, de la utilităţi la domeniul social,medical. „Îmi doresc să facilităm un schimb cultural prin care un grup de copii din Jariştea să meargă în Italia, iar italienii să vină la noi. M-am gândit deja la realizarea unei tabere tematice la Buluc“, a afirmat primarul din Jariştea. Cătălin Toma a precizat că, în luna aprilie 2014 va veni o delegaţie italiană la Jariştea pentru definitivarea acordului de înfrăţire, iar cu această ocazie ar putea veni şi ambasadorul Italiei la Bucureşti. „Am primit ajutorul preşedintelui Consiliului Judeţean, domnul Marian Oprişan, care ne-a facilitat legătura cu domnul consilier economic, Marius Cristea al Ambasadei României în Italia“, a afirmat primarul Cătălin Toma.  Costurile vizitei în Italia au fost asigurate de membrii delegaţiei care şi-au achitat transportul şi o noapte la hotel. De asemenea, ambasada a asigurat transportul în Italia, iar primăria din comuna italiană a asigurat cazarea pe perioada şederii acolo.
                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                              Sursa: Monitorul de Vrancea