Albinele și urșii

Fin observator al realității românești, al moravurilor devenite calități și al valorilor decăzute în ridicol și obsolet, Ilie Bîtcă scrie. Dar nu oricum, ci cu o acuratețe și o versificare rar întâlnite, într-un gen mai puțin utilizat astăzi: fabula. 
Oricum, acest strigăt în deșertul politicii și politicanților români nu își atinge scopul (tâlharii cu gulere albe fiind intangibili, de neclintit prin literatură pe care dealtfel nu o citesc), dar rămâne un act cultural deosebit, care delectează și încântă sufletele celor iubitori de frumos. 

 

 

Albinele și urșii

 

După scurta hibernare,

urșii, căutând mâncare,

au pornit spre o stupină

dintr-o zonă subalpină,

dar, în stupi, să vezi durere,

nu era un gram de miere.

Cei bătrâni, cu influență,

au ținut sfat de urgență

și-adunând, apoi, tot natul,

au citit comunicatul.

– Azi s-a hotărât, în plen,

ca, din lipsă de polen,

albinele lucrătoare

să plece peste hotare,

să muncească la străini,

ca s-avem fagurii plini.

– Am și eu o întrebare:

Dacă nu-i polenizare,

nu se rupe lanțul trofic?

comentă un urs distrofic.

Încât, la noi, prin livezi,

niciun fruct n-o să mai vezi…

– Mare pagubă-n ciuperci!

Azi livezile sunt… terci

și nu-i chip de revenire.

Știți voi… Greaua moștenire!

îi răspunse Ursul Brun,

sprijinit de un gorun.

Fructe, cu un mic efort,

o s-aducem din import,

s-avem pentru fiecare.

Stai jos! Altă întrebare!

– Dar cu trântorii din stup

ce-o să facem, căci la zdup

nu-i putem băga pe toți,

că nu mai au loc de hoți?

– Martinel, nu fi cretin!

i-a zis Ursul Carpatin

celui care, din prostie,

amintea de pușcărie.

Nu-i închidem nicăieri,

îi luăm consilieri

sau îi angajăm, băiete,

trântori-șefi, la cabinete!

La așa vorbe cu tâlc,

ursulețul tăcu mâlc

și, deși nu avea școală,

a desprins și o morală:

Când mulți te votează

și deții puterea,

nici nu mai contează

cum se face mierea.

Lasă un răspuns