Alegeri ilegale în Circumscripția 43 Diaspora

alegeri2

Alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, se vor desfăşura în baza unei legi care încalcă Constituţia şi se încalcă, de fapt, pe ea însăşi. Este foarte simplu de demonstrat.

Iată ce spune Constituţia României în privinţa alegerilor Camerelor:

Constituţia României

Alegerea Camerelor (1) ….. (3) Numărul deputaţilor şi al senatorilor se stabileşte prin legea electorală, în raport cu populaţia tării.

În baza acestui articol din Constituţie, a fost aprobată Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente.

Iată articolele din lege care ne interesează pe noi:

Art. 5 (1) Senatorii şi deputaţii se aleg prin scrutin de listă, potrivit principiului reprezentării proporţionale. (2) Norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaţilor este de un deputat la 73.000 de locuitori. (3) Norma de reprezentare pentru alegerea Senatului este de un senator la 168.000 de locuitori.
(4) Numărul locuitorilor care se iau în calcul este conform populaţiei după domiciliu, raportat de Institutul Naţional de Statistică la data de 1 ianuarie a anului precedent anului în care au loc alegeri la termen. (5) Numărul de mandate pentru Senat, respectiv pentru Camera Deputaţilor se determină prin raportarea numărului de locuitori al fiecărei circumscripţii electorale la normele de reprezentare prevăzute la alin. (2)-(4), la care se adaugă un mandat de senator, respectiv de deputat, pentru ceea ce depăşeşte jumătatea normei de reprezentare, fără ca numărul mandatelor de senator dintr-o circumscripţie electorală să fie mai mic de 2, iar cel de deputat, mai mic de 4. (6) Numărul de mandate pentru Senat, respectiv pentru Camera Deputaţilor, pe fiecare circumscripţie în parte, sunt prevăzute în anexa nr. 1.

În anexa nr. 1. pentru circumscripţia 43, Circumscripţia electorală pentru cetăţenii români cu domiciliul în afara ţării, sunt prevăzute 2 mandate pentru Senat şi 4 mandate pentru Camera Deputaţilor. Aici este problema. Deoarece AEP a anunţat că în Registrul electoral, în circumscripţia 43 sunt înscrişi 609.962 de români!!! În baza acestui număr au trebuit adunate şi semnăturile de susţinere, adică 1% din 609.962, adică 6.099 de semnături. În baza acestui număr şi al articolului 5 din Legea electorală în vigoare, circumscripţiei 43 Diaspora ar trebui să-i corespundă 4 mandate pentru Senat şi 9 mandate pentru Camera Deputaţilor. Nu există nicio posibilitate de o altă interpretare. Pur şi simplu anexa 1 a acestei legi încalcă art. 5 al aceleaşi legi, şi astfel, legea însăşi devine neconstituţională, deoarece Constituţia spune clar: numărul deputaţilor şi al senatorilor se stabileşte prin legea electorală, în raport cu populaţia tării, iar aceasta este stabilită de către Legea electorală prin art. 5.

Desemnarea numărului de mandate pentru circumcripţia 43, aşa cum reiese din anexa nr. 1. din legea electorală, încalcă art. 5 al aceleiaşi legi. Datorită acestor încălcări flagrante ale Legii electorale, aceste alegeri trebuie amânate, legea trebuie corectată (amendată) şi trebuie repetat întregul proces de înscriere a candidaţilor în cursa electorală pentru circumscripţia nr. 43 Diaspora.

Viorel Boldiş

– candidat din partea PRM pentru Senat

în Circumscriptia nr. 2 Arad.