Am renunțat la hobby pentru existență

România, țara cu tineri talentați și pregătiți la licee și facultăți, este tot mai mult țara care exportă gratis inteligența și tineret format. Mai mult, îi împinge de la spate pe tineri, îi alungă la căpșuni în Spania, la curățenie și îngrijit bătrâni în Italia, la munci pe care alții în străinătate nu le fac. Tineretul pregătit, dar fără ”experiență”, construiește însă Occidentul. În România nu-s buni. Vă prezentăm o opinie a unuia dintre ei.

5 (533x800)Mă numesc Andreea, un nume atât de comun în țara noastră. Ceea ce mă face diferită de celelalte ”Andrele” de la noi  este poate prenumele: Janina, care este mai puțin întâlnit, sau poate eu sunt cea care a cunoscut foarte puține fete cu acest nume. Frumos oricum, dacă este să mă întrebați! Câteodată numele  te face sa fii specială. De ce spun acest lucru? Pentru că unele persoane, atunci când te prezinți, pot să-și amintească de persoane dragi doar atunci când îți rostești numele.

În fine, nu vreau să bat câmpii. Până la urmă scopul meu este acela de a crea o imagine scrisă despre mine. Să începem asadar povestea

Am venit pe lume într-o zi destul de călduroasă (după spusele mamei) și, după data respectivă, părea că spune adevarul: 27 .07.1987. Întotdeauna mi-au plăcut ultimele 3 cifre: 777.  Le-am asociat ca fiindu-mi norocoase în viată … cât de norocoase, încă n-am descoperit. Dat fiind faptul ca am câștigat o singură data în viața mea, la loto, și nu o sumă impresionantă, pe care mai apoi a trebuit sa o împart cu cineva. În fine, să-i zicem noroc.

Continuăm. Auzeam multă lume spunând încă de cand eram un bobocel (clasa 1, căci atunci începeam sa realizez ce este cu mine pe aceasta lume… gradinița a fost plictisitoare: bătăi la palmă, plânsete, certuri de la educatoare … urat domnule, urat!), ca sunt o fetiță inteligentă. Cât de inteligentă,vom vedea. Nu-mi place sa ma laud, ori las pe altii sa ma aprecieze, ori singura n-am s-o fac. În cel mai rau caz pot relata cateva din faptele mele, in felul acesta cel ce ma critică poate realizeaza că nu sunt asa cum ma consideră, Drept vorbind, trebuie sa mă apar, ce naiba, doar sunt LEU!… Da, sunt zodia Leu. Nu am multe de povestit despre mine , sau cel putin nu incă, căci viața imi este încă la inceput, să zicem așa și daca Dumnezeu mă va ajuta, sper intr-o buna zi sa scriu o carte reală despre viața mea. Articolul, cine știe dacă îmi va fi citit sau, mai rău … o sa fie aruncat fără ca cineva sa realizeze că aceste rânduri sunt scrise cu sinceritate … Iar cand vorbesc despre sinceritate, mi-a placut întotdeauna să scriu … a fost ca o mare pasiune. Scriam poezii, scriam versuri  de care altii poate râdeau căci eram adolescentă și stiți cum e, toti suferim din dragoste.

În fine, a trecut, am crescut, am vrut sa-mi  urmez visul, acela de a deveni  o mare jurnalista, cică J) … o tâmpenie!M-am înscris la Facultatea de Jurnalistică din Sibiu. Mergeam la cursuri, am facut practica (cica fără practică nu te angajeaza nimeni, corect?). Prima data inveți teoria, pe urmă faci practica obligatorie in timpul facultății iar mai apoi cineva  poate te descopera și vei lucra. Simplu, nu? Ei bine , am terminat facultatea, am facut si practica, dar problema grea abia acum apare…

Cine te descoperă? Sunt atația jurnalisti buni și stau acasa. Ce speranță să aibă una ca mine care a lasat România în speranța unui ban în plus, a renunțat la MARELE VIS, acela de a ajunge jurnalistă …?! Ceea ce peste mări si țări e apoape, hai sa nu fiu foarte pesimista, APROAPE  IMPOSIBIL.

Acum să vedem si partea buna a lucrurilor: ”NIMIC NU ESTE IMPOSIBIL  ATUNCI CAND ITI DORESTI CU ADEVARAT”! Poate acel cineva care a spus asta avea dreptate, dar intreb eu acum: când rămâi fara un loc de muncă, cand toți spun ca ești bun dar niciunul nu te angajeaza caci esti tânăr și nu ai experintă, cum să mai speri ?!

Imi explică și mie cineva de ce tot mai mulți tineri cu scoli, bine pregătiți, părăsesc scumpa noastra Românie și merg la cules de căpșuni sau te miri la ce alte munci in străinatate? Pentru că toti se lovesc de acelasi raspuns de  care m-am lovit si eu: TREBUIE SA AI EXPERIENȚĂ!  MAI ASTEAPTA POATE GASESTI CEVA,  ACUM E CRIZA!  NU SUNT BANI SA TE PLATESC, FACI VOLUTARIAT? Eu raspand IMEDIAT: DA si fara regrete. Si stiti de ce? Pentru ca, atunci cand faci ceva din pasiune, lasi la o parte banii (care sunt foarte importanti ), nici macar nu te mai gandesti la ei in acele momente când cineva iti propune sa-ti urmezi un vis.

Până la urma pentru mine e un mister. Nu-mi explic ce anume te impinge sa spui ”Da , vreau sa lucrez fara bani, de ajuns ca ma inițiezi în tainele meseriee care îmi place si pe care am ales-o incă din copilarie” Si , sa nu fiu chiar atat de nerecunoscatoare, unele din  poeziile pe care le-am compus, mi-au fost publicate in REVISTA SCOLII. 🙂

Deci, cineva a apreciat totusi munca mea de seara, munca unui copil, pe atunci. Și mai e ceva: daca totusi cineva rezistă și citește aceste rânduri, înseamnă ca nu scriu chiar atat de rau , dar oare e cineva? Mereu mi-am pus această întrebare: este cineva, oare care sa asculte si glasurile mute ale celor care scriu, neobosiți sau poate, cateodată, obosiți? Poate va fi… Poate tânăra generatie din zilele noastre va reuși să se salveze.

Andreea Janina LUPU