Andrei Iliescu – Olimpic român, primul din lume la chimie

Un elev ROMÂN, cel mai bun OLIMPIC la chimie din LUME. Andrei Iliescu : „Un profesor poate să facă o clasă întreagă să placă foarte mult o anumită materie.”

Andrei Iliescu a câştigat numeroase medalii la olimpiade de chimie, dovedindu-se cel mai bun din lume la această disciplină. Tânărul de 19 ani, a urmat liceul Teoretic Internaţional de Informatică din Bucureşti şi a călătorit în ţări precum Rusia, India, Azerbaidjan, Georgia, Grecia sau Iran.

La fiecare participare la concursurile din Europa, Andrei a fost sigur că va câştiga o medalie de aur, însă nu la fel s-a întâmplat la olimpiadele internaţionale. Cea mai bună ţară din lume la Chimie este China, potrivit lui Andrei.

La olimpiada organizată anul trecut în Georgia lista primilor cinci clasaţi a arătat astfel: România, China, China, Rusia, China.

În total, România a câştigat trei medalii de aur şi una de argint, rezultatul fiind cel mai bun din istoria participării româneşti la această competiţie. Ţara noastră s-a clasat pe locul I în Europa şi pe locul al II-lea în lume în clasamentul neoficial al ţărilor participante. La olimpiadă au fost prezenţi 264 de competitori din 75 de ţări.

Andrei Iliescu, laureat cu aur şi la ediţia anterioară, a primit Premiul IUPAC (The International Union of Pure and Applied Chemistry) pentru cel mai mare punctaj din concurs, obţinând 97 de puncte din 100.

Tânărul a trebuit să aleagă, după terminarea liceului, între trei universităţi de prestigiu: Cambridge, Massachusetts Institute of Technology (MIT) şi Harvard. A decis să meargă la Harvard, întrucât sistemul este „mult mai flexibil decât cel din România şi există multe programe ale facultăţii care încurajează socializare dintre profesori şi elevi”, a spus Andrei.

După terminarea facultăţii, tânărul vrea să rămână în mediul academic şi să devină cercetător.
Evz