APCE va ancheta Protecția copilului (Barnevernet) din Norvegia

Trei senatori români au obţinut anchetarea Protecției copilului (Barnevernet) din Norvegia de către Consiliul Europei, relatează Flux 24.ro

Comisia pentru Afaceri Sociale, Sanatate si Dezvoltare Durabila a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) a decis joi elaborarea unui Proiect de Raport intitulat: “Asigurarea unui echilibru între interesul superior al copilului si necesitatea de a menține familiile unite”, demers care concretizează moțiunea pentru rezoluție depusă în luna ianuarie a acestui an de către senatorii Ben-Oni Ardelean, Titus Corlățean și Viorel-Riceard Badea, membri ai Delegatiei române la APCE, susținut de reprezentați din 14 țări.

Raportul APCE va examina în ce măsură acțiunile din ultimii ani ale serviciilor sociale de protecție a copilului (Barnevernet) din Norvegia, inclusiv in cazul familiei Bodnariu, sunt compatibile cu standardele relevante ale Consiliului Europei, iar rezolutia, care va sintetiza continutul raportului, va cuprinde recomandari de lege ferenda in atentia autoritatilor de la Oslo.