Ardeiul iute, iute, iute

     Un material despre al cărui autor nu am reușit să dau până acum dar care dăunează grav stărilor de supărare.  

       – Cu ce vă servesc?
       – … mai multe. Ardeii ăștia îs iuți?
– Ca focu’, domnu’. Dacă mănânci unul nu-ți mai trebuie nici sobă, își laudă tanti marfa.
– Pune-mi și mie un kil din cei roșii… Dar să fie iuți, da?
– Iuți, domnu’, ăștia topește și punga…
– Așa, pune-mi și un kil de kapia și unul de gogoșari.
– Aaaa, faceți dulceață?
Știa doamna ce știa… Zâmbesc afirmativ, iau marfa și plec.

      Băi, fraților, voi ați curățat vreodată un kil de ardei iuți? Dar nu din ăștia de linge lumea pe la ciorbițe de văcuță servite cu smântânică și pâinică pe la nunți și cumetrii. Nu, tati. Ardei din ăia născuți din pârțuri de dragon. Ardei din ăia plantați cu spatele la vânt. Ardei din ăia născuți în laboratoarele secrete ale NASA. Mâinile îți iau foc, în nas parcă te caută careva cu o surubelniță în cruce, că suntem creștini, ochii îți pâlpâie și ei ca avariile aruncând râuri de lacrimi, probabil iuți și ele, tușești uscat ca după juma de kil de pălincă. Și dacă ar fi doar asta problema…

      Dar nuuu, că n-am avut de lucru și m-am dus la budă. Începusem să bat mărunt din picioare, ce să mai… dacă m-am dus, m-am dus. O perioadă a fost bine, chiar foarte bine, mi-a plăcut. Dar perioada aia a fost a dracului de scurtă. Băi fratilor țineți minte sfatul ăsta: nu faceți pipi cu mâna aia care a curățat un kil de ardei iuți. Ori vă puneți mănuși ori rugați pe altcineva să vă ajute.

     Băi fratilor v-ați scăpat vreodată cafeaua fierbinte în poală? dar oala cu ciorbă fierbinte? Exact. Auzisem eu că iuțeala asta trece cu pâine dar ce-ar fi zis ai mei dacă apăream mascat în hotdog? Așa că m-am șamponat, îmbălsămat, rugat, blestemat, recitat trei strofe din calendarul ortodox. Nici în Thriller nu se mișca Michael Jackson cum m-am mișcat eu prin baie. Păi nu există termen de comparație pentru senzația asta. Nici măcar epilatul inghinal cu mașina de tuns iarbă nu bate usturimea de la ardeii tănticii.

      Femeie cinstită, mai bine mă mințea. Am consumat două geluri de duș, șamponul nevestei, spuma de ras și jumătate din tubul de pastă de dinți. Am renunțat la cealaltă jumătate după ce mi-am dat seama că-i mentolată. Plâng, lăcrimez și tușesc printre clăbuci, cu nădragii în vine și cu girofarul pornit. Kk-m-aș în ea dulceață de ardei iute.

Privesc cu speranță spre ultima sticlă rămasă pe raftul din baie: balsam de rufe. Dar parcă „moale și pufoasă” nu-mi surâde deloc. Așa-i dacă m-a mâncat în fund. De fapt… mai bine că nu m-a mâncat și-n fund. Asta îmi mai lipsea…”