ASEARĂ AM PLÂNS…

Am plâns pentru ceva ce n-am mai plâns niciodata…

Ca de fiecare data cand am dreptul si obligatia de cetatean sa votez, era deja totul marcat ca fiind dus la bun sfarsit actul in sine.

Nu exista scuze, nu exista alt program, nu exista nimic, nici inventat, nici ascuns, nici vazut de altii ca fiind cu alt scop. Nu exista motiv pentru care sa lipsesc de la votare.

La referendumul pentru familie am fost intre primii pe lista votantilor de la Accademia di Romania din Roma. La ultimele prezidentiale am tras ploaie si frig si de 3 ori coada cate 2-3 ore(exista o postare despre asta). Deci am experimentat ambele variante si nu ma speria oricum ideea ca va trebui sa stau la coada mai mult sau mai putin timp.

Aveam o situatie exceptionala in parohie, deci nu puteam sa lipsesc sau sa intarzii peste ora 8.30, asa ca am decis sa merg mai intai la biserica si apoi, pe cat posibil, sa mergem in grup la votare. Deci am renuntat la ideea de a fi intre primii pe lista de la Academie.

Zis si facut, spre ora 13.30 ma indreptam spre sectia de votare. Intre timp m-am intalnit cu cateva persoane care votasera si imi spuneau ca au stat 4-5 ore la coada. Nicio problema, nu ma sperie pe mine o coada asa.

Ajunsa in fata Accademiei, mi-am dat seama ca inca nu eram pregatita sa imi petrec cele 4-5 ore acolo, asa ca am mers acasa, am mancat cat sa nu zic ca eram cu stomacul gol, am baut apa cat sa nu imi trebuiasca sa merg la baie pentru inca 5-6 ore din acel moment, mi-am luat o carte de citit si am plecat spre sectie.

In tramvai erau multi romani, unii stiau unde este Accademia, altii confundau Ambasada (diferenta de cateva statii de tramvai fata de Accademie) cu Consulatul si tot asa.

Ploua, nu asa ca la prezidentiale totusi, dar ploua. M-am asezat la coada linistita si cu Doamne, ajuta! in gand. Era ora 4.20 cu aproximatie. Lumea nu mai parea asa multa ca la pranz si pentru ca majoritatea femeilor care lucreaza la fix abandonasera pentru a se intoarce la locurile de munca.
Mi-am scos cartea si am inceput sa citesc, pentru a nu simti greutatea timpului.

La un moment dat a aparut un domn si m-a intrebat daca ii permit sa ma fotografieze, pentru ca ii parea inedit sa stau la coada la votare si sa citesc. Mie mi se parea normal sa citesc, indiferent ce fel de asteptare ar fi. Asa se explica poza aparuta pe pagina aceasta si preluata de mine in postare. Zambeam pentru mirarea creata in jurul meu.

Langa mine oameni de toate felurile, dar am fost impresionata de cateva cupluri de turisti, care a doua zi plecau inapoi in tara, dar si-au sacrificat juma de zi ca sa voteze. O alta tanara era venita intr-o delegatie si in loc sa mearga la hotel a ales sa vina direct la sectia de votare.

Citeam, inaintam, timpul se scurgea usor si parca din ce in ce ne apropiam de poarta Accademiei. Din cand in cand dinspre sectiile de votare se auzeau sloganuri, fluieraturi, huiduieli, lume agitata. Imi spuneam ca pana ajungem noi, cei care suntem acum la coada, acel grup din fata va fi votat si se vor fi linistit spiritele.

La coada tot felul de oameni, unii/unele foarte guralivi/e, altii tacuti. Ploua si eram acoperiti de umbrelele care la un moment dat ne udau scurgandu-se de la unii la altii. Asta e, rezistam, ca nu avem de ales. Bine ca nu e frig.

Pe buzele tuturor era intrebarea: oare reusim sa votam si noi azi? Dupa o ora jumatate eram deja intrati in incinta Accademiei si speranta era mare.

Nu stiam insa ce ne asteapta. Daca pana la poarta randul a fost cat de cat ordonat (cu exceptiile de rigoare, caci exista intotdeauna smecherii care stiu sa se infiltreze in coada ca si cum au stat cu tine cot la cot de la inceput), in momentul in care s-a intrat in curtea Accademiei lumea a uitat de reguli efectiv si era o turma care se straduia sa avanseze cat mai mult, dar nu reusea.

Mi-a atras atentia un tip care era clar pus acolo ca sa instige lumea. Din cand in cand iesea din rand, incepea sa urle, avand intotdeauna telefonul ridicat ca sa filmeze. Apoi reintra in rand si o lua de la capat. Acum era la rand, acum era afara din rand. Efectul de turma functioneaza al naibii de bine si era suficient sa inceapa tapul ispasitor sa zbiere, ca era gata corul. De la clasica formula impotriva psd-ului, la „Vrem sa votam!”, „Hotii!” si cate si mai cate. Fluieraturi ca la stână, ca mai ca aveam pofta de un bulz.

Deja simteam ca situatia scapa de sub control si am zis ca voi sta pe lateral, ca nu ma las prinsa la mijloc, mai ales ca se auzeau femei care tipau sa nu se mai impinga si vedeam lume care abandona pentru ca nu mai facea fata presiunii.
Era un haos general, dar eram decisa sa rezist, sa fac tot posibilul sa rezist si sa nu ma pun in pericol.

Cei cativa metri ca sa intram in interiorul cladirii, au inaintat extrem de greoi, cu aceeasi lume care incerca in toate felurile sa faca un pas inainte, nepasandu-i uneori de ceilalti.
Cam o ora a durat ca sa intram in incinta si sa fim indrumati spre a doua sectie, chiar daca randurile si sectiile erau foarte apropiate.

De aici a inceput cosmarul care a durat 80 minute cu aproximatie. Eram in fata usii sectiei de votare, sa zic ca cca 40 persoane, haide 50, dar nu eram atatia, insa de pe laterale tot apareau altii si altii. Era si sectia unde se acceptau sa intre familiile cu copii. Problema, ca intotdeauna, e ca la un copil intrau 4-5 persoane, ca era si mama si bunica si bunicul si pisicul, ca asta e lumea educata. Cred ca era vorba de o distanta de 3m, nu cred ca e mai lat acel coridor, poate gresesc, dar oricum era o distanta fff mica in comparatie cu ceea ce reusisem sa parcurgem pana la acea ora.

Lumea statea buluc pe usa, inauntru erau zeci pe persoane cu copii si fara, ceea ce mi s-a parut inadmisibil, pentru ca stiam ca intr-o sectie de votare nu au voie sa stea atatea persoane in afara celor care sunt cu documentele date.

Atata presiune s-a facut din toate partile si atata lume venea si se baga, ca nu se reusea sa se inainteze. Din margine cum eram asezata ca sa nu fiu prinsa la mijloc, fix intre ei am ajuns. Langa mine, dreapta, stanga, fata, 3 fete subtirele, ca daca imi pierdeam echilibru,l ele erau in pericol.
In fata mea l-am vazut pe unul din preotii de la Roma, un munte de om, inalt, facut, dar care la un moment dat a renuntat sa mai lupte cu echilibrul si a iesit din rand.

Cam 20 min sa zicem ca situatia a fost cat de cat calma, chiar daca era haotica. Parea mai degraba ca la cealalata coada sunt mai aprinsi. Oricum huiduieli si sloganuri erau la fiecare minim 5 minute.

Langa noi au aparut alti turisti si una dintre fete se plangea ca din 3 zile de Roma ea trebuie sa piarda una la cozile astea infernale ca sa voteze. Nici in cele mai urate cosmaruri nu si-ar fi imaginat ca asta e realitatea din diaspora.

La un moment dat au aparut pe metereze un grup de …nici nu ii pot defini macar.
De acolo a inceput presiunea psihologica pentru mine. Pana atunci rezistasem, si plouata, si probata rezistenta de stat in picioare, si rabdarea de a face toata coada aia. Eram convinsa ca voi rezista pana la ora 21, cu riscul de a se inchide urnele si de a nu intra, dar voiam sa stau pana la final, pana la ultima speranta.

Ei bine, cand au aparut indivizii astia, s-au urcat cu picioarele(nu uitam ca ploua, ca era o curte interioara si era inevitabil noroiul) pe zidul unde in mod normal ar trebui sa stea ghivece cu flori, deci nu e niciun caz loc de stat sau de mers pe el. De acolo au inceput sa strige toate mizeriile care le veneau la gura. Bineinteles ca se legau tot de Vrem sa votam si turma, in jurul meu, nu toti, ca sa nu confundam ideile, dar turma striga si fluiera ca la stadion, fara sa inteleaga ca eram pana la urma intr-o curte mica interioara si sub un tavan la maxim 3-4 metri deasupra noastra.

La ora 20 au inceput sa impinga din spate, din ce in ce mai mult. La ora 20.15 am decis sa abandonez, pentru ca deja mi-era frica sa nu degenereze lucrurile.  Am iesit plangand si afara am vazut ca nu mai era nimeni in afara portii, probabil unii abandonasera fiind convinsi ca nu vor ajunge sa voteze pana la ora 21 iar altii erau deja intrati.intre sutele de oameni care se inghesuiau in curtea interioara si la intrarea in cladire.

Parafrazand-o pe Anca Elena Dinca, din postarea ei, dupa experienta de 6 ore la Ambasada, “pot spune doar ca suntem cea mai lipsita de civilizație, de bun simt și compresiune comunitate de străini în aceasta țara.

Am plecat trista și dezamăgită de nivelul extrem de scăzut de civilizație întâlnit astăzi, nivel ce nu l-am mai întâlnit vreodată în orice alta comunitate…”

Nu contrazic pe nimeni si nu tin apararea nimanui: organizarea a lasat de dorit, cel putin prin faptul ca cele doua sectii de la Accademie au fost organizate la acelasi nivel si nu diferit, cum a fost in anii trecuti.

Inteleg foarte bine ca nu responsabilii institutiei decid organizarea acestor sectii.
Inteleg foarte bine ca nu cei care au fost in comisie sunt cei care au luat decizii in privinta cabinelor de votare si a numarului de stampile, a numarului de calculatoare prezente in fiecare sectie.
E aberant sa pretinzi ca cei din comisie sa lucreze fara pauze si cu randamentul unui calculator, cand erau pe pozitie de la ora 7 dimineata, stand in sala aceea lipsita de aer, ticsita de lume si sub amenintare continua.Cat randament poate sa dea un om in asemenea conditii?!? Dar noi doar pretindem, altceva nu stim sa facem!

Este absurd sa pretinzi ca responsabili sunt oamenii astia care de fapt au fost sacrificati pentru a lucra in sprijinul comunitatii.
Este aberant sa nu intelegi ca deciziile nu le ia nici Ambasada, nici Consulatul, nici Accademia, ci deciziile sunt luate la Bucuresti si de data aceasta, ca si in alte dati, nu au fost in favoarea diasporei.

Dar la fel de absurd este sa te comporti ca ultimul cocalar, ca la ma-ta pe tarla, ca la stadion si ca pe unde te-ai “scolit”…
Vrem sa votam….urlat mai rau ca la megafoane….dar si eu si multi altii si doreau acelasi lucru, fara sa tipe, fara sa huiduie, fara sa fluiere, suportandu-va pe voi.

La fel de absurd este sa injuri ca la usa cortului , sa urli toate vulgaritatile pe care le-ai adunat in vocabular, sa zboare Hristosi si Dumnezei fara sa iti pese de nimic.

Înjuraturile s-au transmis din tată-n prost. Din pacate. Mostenire „ereditară” pentru unii.” imi spunea azi un parinte care a stat 7 ore la Consulat, a simtit pe propria-i piele ceea ce am simtit si eu, dar inca avea speranta ca lumea se va schimba in bine.

Este aberant ca tu sa ameninti de la distanta personalul care era in comisie. Noi nu vedeam pana acolo, chiar daca eram in fata usii, dar ei stateau urcati pe ziduri si la cateva minute ii auzeai: Baaa, ala cu ochelari, sa-mi bag p…in ochelarii tai. Sau Baaaa, ochelaristule, scrie mai repede ca imi bag …. si tot din astea.

Ma intreb eu: pentru ce am fost eu si altii ca mine obligati sa ascultam asemenea mizerii? Pentru ce am fost eu silita sa ascult toate istericalele diferitelor femei care ii insoteau si care nu renuntau nici ele la asa limbaj? Pentru ce a trebuit sa ascultam toata plantatia lor de injuraturi?

De ce m-a apucat frica? Pur si simplu pentru ca astia nu erau 1-2, ci erau vreo 5-6, aparuse si “amicul” despre care am povestit mai sus ca urla si filma, ca si astialalti, de altfel (dar filmau numai cand instigau, nu si cand jigneau personalul).
Au zburat amenintari grave de tot si ma gandeam ca daca cumva la ora 21 se blocheaza calculatoarele si se inchid urnele, astia fac prapad.

In plus, incepusera sa impinga din ce in ce mai mult si, chiar daca eram la un metru de usa intrarii in sectie, nu inaintam deloc, pentru ca tot intrau de pe laterale.
La un moment dat am ridicat vocea si le-am spus sa nu mai impinga, pentru ca toti vrem sa votam, dar nu sa ne calcam in picioare si bineinteles ca am fost infruntata. Mi-a trebuit un minut ca sa ma decid sa renunt.

Am plecat infranta de necivilizatie, de lipsa de educatie, de marlania unora, de spiritul de turma care caracterizeaza neamul asta.

Personalul de ordine si paza a fost insuficient si pentru ca erau alegeri si in Italia, deci erau neacoperiti si daca si-ar fi permis sa actioneze, apoi urla presa din toti plamanii ca au fost oamenii bruscati si poate si batuti.

Toate asociatiile romanesti prezente la Roma, in loc sa aruncati cu noroi in Ambasada, mai bine va preocupati sa faceti cereri pentru suplimentarea sectiilor de votare.

Nu a fost organizarea cum trebuie, de acord, a fost deficitara, dar cu ce am ajutat ca sa mearga lucrurile altfel? Doar injurand si huiduind? Doar amenintand si fluierand? Doar aducand toate injectivele la adresa personalului?

Am vazut ambasadorul venind sa ia pulsul situatiei, expunandu-se in mijlocul multimii aprinse.
Am vazut responsabilii Accademiei, oameni de inalta cultura, epuizati si dezamagiti de comportamentul grobian al multora. Slava Domnului ca nu sunt foarte cunoscuti, ca nu scapau neagresati si jigniti.

Toti cei implicati la organizarea si buna desfasurare a alegerilor in diaspora, deci nu cei de la Bucuresti, ci de la nivel local, toti cei care au indurat una din cele mai grele zile din activitatea lor, merita toata cinstea, indiferent ca a fost omul de paza sau directorul, omul din comisie sau omul de ordine.

Am avut cea mai mare dovada de necivilizatie, de lipsa de educatie, de incultura, de mizerie umana…si o spun cu tristete si poate sa ma contrazica oricine cu orice argument.
Nu tin partea nimanui, repet ca a fost prost organizat, dar asta nu motiveaza in niciun fel comportamentul acelor indivizi, comportament care cu siguranta nu a lipsit in nicio sectie de votare.

Am plecat plangand prin ploaie, pentru ca m-am simtit infranta si mi-a fost rusine sa stiu ca eu sunt conationala acestor indivizi.

La urmatoarele alegeri, daca la 7 se deschide sectia, la ora 5 sunt in fata Accademiei si stiu ca astept ca la coada la lapte(oricum n-am stat niciodata la asa coada), dar nu mai suport MIZERIA.

Postarea e lunga, dar e prea putin din cat amar am in suflet.
Singurul regret este ca la ora 20.57 am plecat din fata Accademiei, caci am asteptat sa ma calmez si sa nu plang prin mijloacele de transport, fara sa stiu ca toti cei care erau inauntru au putut sa voteze pana la ora 23.
De data asta am pierdut in fata uratului…

PS. NU se va schimba nimic in tara noastra, daca vor exista in continuare lipsa de cultura, de educatie, de respect…Putem avea conducatorii cei mai de soi, daca turma e bolnava, bolnava ramane…

Marilena Sasu