Astăzi urăsc România

Doina Mustățea (Roma)  ________________

      Astăzi a mai murit un copil român.

       Este unul din copiii pe care i-am cunoscut aici, în Roma, într-un spital de oncologie. Este unul din copiii netratați în România și care, din păcate, a ajuns, poate prea târziu să fie tratat întrăo țară care a încercat să-l salveze.

       Astazi urăsc încă odata România și pe toți cei care îi omoară copiii lăsând-i fără citostatice: politicienii.

       L-am iubit pe acel copil din momentul în care l-am cunoscut într-unul din saloanele spitalului Gemelli din Roma. De la terapiile cu chimio îi căzuse părul, deși avea atunci doar 4 ani iar pe față i se vedea boala și suferința pe care aceasta i-o provoca. Ajunsese la Roma în ultimul moment, medicii abia l-au putut salva. A ajuns la Roma nu doar cu o tumoare tratată cu medicamente ineficiente, dar și plin de microbi și bacterii luate din spialul românesc unde fusese internat. Părinții au trecut prin iad în încercarea de a fugi cu el din România. Nu voiau să îi lase să plece sub pretextul că poate fi tratat și acolo.

       Niște nemernici!

       Niște criminali!

       Tratamentul făcut în spitalul din România a fost apă de ploaie. Primele analize făcute de medicii italieni au arătat că în corpul copilului fuseseră introduse citostatice cu multe luni în urmă, nicidecum cu două săptămâni înainte de venirea în Italia, cum în realitate se întâmplase. Crudul adevăr i-a terorizat pe părinți: citostaticile din spitalele românești sunt citostatice doar pe hârtie.

       Primul impact pe care acel copil l-a avut asupra mea când l-am vazut a fost să mă îndrăgostesc de el. Avea un zâmbet dumnezeiesc de frumos. Deși ochii îi erau triști, el mi-a zâmbit. Mi-a spus cum îl cheamă și mi-a arătat o mașinuță de plastic cu care se juca. Era mașina de curse a unui personaj din desenul animat preferat. Nu îmi amintesc numele personajului, în schimb îmi amintesc cum ne-am așezat pe marginea patului amandoi și ne-am jucat cu mașinuțele după ce mi-a dat și mie una. Avea o întreaga colecție și era tare mandru de ea.

       Acum acel copil care, într-o buna zi, chiar m-a vizitat acasă și am vorbit împreună despre aceleași mașinute apoi am povestit cum personajele care le conduceau câștigau cursele, astăzi nu mai este. S-a stins, s-a dus în lumea drepților la fel ca alți copii pe care România îi ignoră, pe care România îi condamnă la moarte lăsându-i fără citostatice.

       Astăzi urăsc România și pe politicienii ei. Mi se întâmplă asta ori de câte ori mor copii, ori de câte ori moare unul din copiii cu care viața a vrut ca eu să mă intersectez la un moment dat.

        Astăzi urăsc România și pe politicienii ei pentru că ne obligă să nu mai avem curajul să privim în ochi copiii când vorbim despre viitorul lor și despre sănătatea lor. Astăzi urăsc România și pe politicienii ei pentru că fură viața copiilor noștri în timp ce ei și-i tratează pe ai lor în străinătate. Astăzi peste mii dintre copiii României se culcă flămânzi, mor fără medicamente, mor iarna de frig acasă sau în școli sau mor îngropați în latrinele din curțile școlilor.

       Salvați copiii României, oameni buni! Salvați-va copiii de criminalii care astăzi pozează-n mari politicieni. Criminaliii nu trebuie lăsați în libertate; criminalii nu trebuie tolerați, nu trebuie acceptați, ei trebuie eliminați din viața publica, izolați, închiși.

       Salvati-vă copiii, salvați-le viitorul!